Cozmin Guşă: George Simion are o frână destul de mare trasă în privinţa exprimării dure, frustă, dar corecte despre temele importante ale României; de aceea am decis să-mi asum eu candidatura la prezidenţiale

Cozmin Gușă i-a acordat un interviu de colecție jurnalistului Ion Spânu, chiar în Craiova, fiind invitat în studioul Top Secret Craiova. Cei doi au vorbit despre scopurile și demersurile candidatului independent la prezidențiale Cozmin Gușă, scrie solidnews.ro.

„George Simion a vorbit aseară pentru prima dată despre Ucraina și despre războiul cu Rusia, un răspuns mult întârziat, dar necesar din partea liderului suveranismului din România.

„Unul dintre motivele pentru care am decis să candidez eu este că l-am simțit pe George Simion și că nu e în stare (dar ar fi putut învăța), dar și că are o frână destul de mare în a se exprima dur, frust, dar corect despre temele importante. Am dedus asta după un an în care am lucrat cu el, i-am dat din expertiza mea largă, complexă. A învățat multe de la mine. Am văzut că ezită să-și asume treaba asta. Îl înțeleg, e campanie electorală și eu nu îi vreau răul. La alegerile care urmează, la europarlamentare, noi, Mișcarea Gold, nu avem candidați, motiv pentru care eu voi vota AUR-ul, pentru că este o formațiune suveranistă”, a  declarat Cozmin Gușă în legătură cu parcursul lui George Simion din ultima perioadă.

Reintrarea în scena politică a lui Cozmin Gușă aduce în prim plan suveranismul și susține această mișcare. Acesta este și motivul pentru care Cozmin Gușă a decis să pornească un adevărat turneu prin țară, pentru a intra în contact cu oamenii și pentru a ridica standardul dezbaterii politice: Eu vreau ca tot mai multe mișcări suveraniste să beneficieze de pe urma acestei presiuni publice pe care eu o exercit. Eu pun presiune publică asupra lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis; felul dur în care mă comport cu ei trebuie să le dea de gândit. De faptul că eu contrapun unor non-strategii ale lor niște posibile strategii de tip suveranist în ceea ce privește politica externă, în ceea ce privește armata, forța de muncă, educația, trebuie să beneficieze mișcările suveraniste. Noi avem un bazin de aproape 60% suveraniști în România. Este latent și trebuie să fie activat, pentru că nu se regăsește în vot și opțiune politică nici măcar jumătate din acest potențial.

Printre alte subiecte de maximă importanță, suveraniștii ar trebui să se ocupe de comunitățile de români asupriți din Serbia, Ucraina și din alte țări mai apropiate sau mai depărtate de granițele noastre. „Eu mă ocup de treaba asta cu întregirea României. Când vorbim de întregirea României, vorbim de recuperarea teritorială, dar și culturală, a celor din jurul nostru, a românilor noștri. Când eram politician, am fost în Bucovina, în partea ucraineană, și am sărbătorit cu românii Ziua Națională. În Moldova am stat cred că cel mai mult dintre politicienii români, pentru că odată am stat 9 luni consecutiv, în care veneam 2 sau 3 zile pe săptămână acasă. Atunci am și câștigat alegerile de acolo, ca și consultant, împotriva comuniștilor, dar pentru un proiect românesc. Pe mine mă preocupă aceste lucruri. Este foarte simplu pentru un președinte în funcție să ajungă rapid la o înțelegere cu statul vecin pentru treburi legate de identitate, de spiritul civilizațional care trebuie să domine comunitatea, un spirit în care, dacă e de acord cu rădăcinile, comunitatea se simte mai liniștită. Noi, spre deosebire de unguri, care vor să ațâțe sentimentul naționalist al lor și să aibă UDMR-ul în Parlament, suntem interesați să facem organizații culturale/civice/identitare în vecini, nu partide sau formațiuni politice”, a explicat Cozmin Gușă.

Monitorizarea nejustificată a României pe probleme de antisemitism

Am un mesaj pentru Israel și pentru politicienii din Israel: dacă nu renunță la această atitudine, viziunea mea, pe care am exprimat-o pe data de 8 octombrie, a doua zi după atacul Hamas, că, dacă Israelul trece la masacru, suntem într-un context internațional în care se va face praf ca stat. Suntem la distanță de 7-8 luni de acel moment, iar sprijinul palestinian s-a multiplicat din cauza atrocităților, din cauza carnagiului, iar asta ar putea să facă praf la un moment dat textura statului Israel, care este una extrem de fragilă în marea geopolitică agitată a Orientului Mijlociu”, a avertizat Cozmin Gușă. Norocul Israelului este susținerea subterană a Rusiei, după cum a evidențiat geopoliticianul Cozmin Gușă, cea mai mare comunitate din Israel fiind cea a evreilor ruși.

Pericolul unei granițe directe între Rusia și NATO. Proiectul unei Uniuni Europene care să includă și Rusia

Eu am susținut în calitate de politician proiectul unei Europe mari, a unei Uniuni Europene care să includă și Rusia. Eu, în vizita mea oficială din Rusia, din 2001, imediat după venirea la putere a lui Putin, din poziția de Secretar General al partidului am evocat public acest lucru, în conferința de presă cu președintele partidului lui Putin. Era proaspăt înființat la Roma Consiliul NATO-Rusia și eu i-am întrebat direct cum transformăm Consiliul NATO-Rusia într-o modalitate de a aduce pacea. Situația ideală pentru noi ar fi ca spațiul acesta al Uniunii Europene să se lărgească cumva, să cuprindă și Rusia și interesele comune”, este poziția candidatului Cozmin Gușă cu privire la subiectul extinderii alianței europene către Rusia.

Donarea sistemului PATRIOT către Ucraina

S-a stârnit un mare scandal în urma promisiunii României de a dona sistemul de apărare PATRIOT Ucrainei. Ultimul detaliu apărut în spațiul public este că premierul a amânat ședința CSAT pe această temă până după alegerile europarlamentare și locale. „Este o greșeală impardonabilă și nu are nicio scuză! Poate să fie încadrat și din punct de vedere legal. Ei nu se tem de campania electorală, ci au amânat decizia pentru a obține un cadru legal. Nu au cum să iasă din această situație”, a clarificat Cozmin Gușă. Între timp, președintele țării, Klaus Iohannis, se relaxează la Neptun, se bronzează, se plimbă cu iahtul, iar românii mor de îngrijorare din cauza mișcărilor sale politice total greșite pe plan extern.

Aproape concomitent, în Ucraina, șeful diplomației americane a cântat la chitară o piesă rock pe scena unui bar, în public. Este un gest de maxim cinism și de maximă cruzime, într-o țară care suferă mult din cauza războiului și care așteaptă din partea americanilor o soluție pentru gravele probleme ce o macină. Mai mult decât atât, Cozmin Gușă îi condamnă dur pe ucrainenii care fac manifestații pro-război prin Europa, în loc să militeze pentru pace, cel puțin din solidaritate pentru compatrioții lor”, scrie solidnews.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare