România și Qatar au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru cooperare în domeniul comunicațiilor electronice

România, reprezentată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), și statul Qatar, reprezentat de Autoritatea de Reglementare în Comunicații (CRA), au semnat luni un Memorandum de Înțelegere pentru cooperare în domeniul comunicațiilor electronice. Memorandumul reflectă recunoașterea de către cele două părți a importanței cooperării în domeniul comunicațiilor electronice și stabilește un parteneriat solid în ceea ce privește politicile din acest domeniu.

Memorandumul a fost semnat de Valeriu Zgonea, președintele ANCOM, și Ahmad Abdulla AlMuslemani, președintele CRA, în prezența premierului Marcel Ciolacu.

Obiectivul principal al acestui memorandum este acela de a stabili cadrul necesar cooperării și schimbului de informații între cele două Autorități, cu respectarea atribuțiilor ce le revin, în domeniul reglementării și supravegherii activităților din sectorul comunicațiilor electronice. O atenție deosebită va fi acordată politicilor referitoare la reglementarea comunicațiilor prin satelit, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea frecvențelor satelitare. Cooperarea se va materializa în diferite forme precum acțiuni și poziții comune în organizațiile internaționale în care cele două instituții sunt membre, schimburi de experiență și bune practici, reuniuni, seminare, cursuri de pregătire și ateliere de lucru.

Autoritatea de Reglementare în Comunicații (CRA) reglementează sectoarele telecomunicațiilor, tehnologiei informației și al serviciilor poștale, precum și accesul la media digitală din Statul Qatar. Qatar va găzdui Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor din anul 2026, evenimentul pe care România l-a găzduit cu succes în anul 2022 la București.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare