George Simion: Violenţa împotriva AUR, doar un început; candidaţii noştri sunt agresaţi pe stradă, ameninţaţi, intimidaţi

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, luni, că reprezentanţi şi candidaţi ai partidului sunt ameninţaţi şi supuşi violenţelor, referindu-se, între altele, şi la situaţia primarului PSD al comunei Stejari, Robert Ionuţ Păiuşi, care a intrat cu maşina într-un grup de susţinători AUR şi a lovit o tânără, scrie Agerpres.

„Violenţa împotriva AUR, doar un început! Vorbeam zilele trecute, în urma atacului brutal la adresa Prim Ministrului slovac Robert Fico, despre faptul că politica urii a început să dea rezultate. Atât în Slovacia, cât şi în UE şi în România. Am generat fel şi fel de discuţii în presa din ţară, mulţi m-au acuzat că exagerez sau că încerc să mă victimizez. La doar câteva zile distanţă, alţi membri AUR erau atacaţi pe străzi în timp ce se aflau într-o acţiune electorală”, a scris Simion pe site-ul său.

El a susţinut că Robert Ionuţ Păiuşi, primarul PSD al comunei Stejari, a intrat cu maşina într-un grup de susţinători AUR, lovind o tânără în vârstă de 24 de ani care avea un copil în braţe.

„În urma impactului, tânăra a fost transportată de urgenţă la spital. Ce a făcut primarul PSD? A fugit de la locul accidentului, s-a baricadat în birou şi a făcut de urgenţă un live, crezând că minciunile îl vor scăpa de închisoare”, a menţionat George Simion.

Liderul AUR a mai susţinut că, în urmă cu câteva săptămâni, candidatul partidului la primăria Popeşti, judeţul Bihor, a fost arestat de Poliţia Animalelor din Oradea, imediat după ce şi-a anunţat candidatura, în urma unui denunţ făcut de apropiaţii primarului în funcţie, iar în luna aprilie candidatul la Primăria Joiţa „şi-a văzut localul pe care îl deţinea în zonă incendiat peste noapte”.

Simion afirmă şi că mulţi candidaţi ai partidului au primit ameninţări în toată ţara, inclusiv cu moartea, pentru a-şi retrage candidaturile.

El a susţinut, în acest sens, că oamenii primarului din Buftea au ameninţat membrii şi simpatizanţii AUR.

„În timp ce ei ne acuză pe noi de extremism, candidaţii noştri sunt agresaţi pe stradă, corturile noastre electorale sunt sfâşiate peste noapte, ba chiar sunt furate de către angajaţii primăriei, aşa cum s-a întâmplat în sectorul lui Negoiţă din Capitală. S-a ajuns până în punctul în care mulţi angajaţi din structurile bugetare sunt monitorizaţi, la propriu, de către superiori pentru a vedea dacă aceştia urmăresc activitatea mea sau a AUR pe reţelele de social media. Securitatea ar fi mândră! Pe oriunde merg, văd o mulţime de oameni care ne susţin, dar care ezită să îşi afişeze apartenenţa la AUR. Acelaşi lucru îl aud de la toţi prietenii, toate cunoştinţele, toţi românii cu care mă întâlnesc prin ţară. De ce ezită? Pentru că nu vor să îşi piardă locul de muncă. Pentru că le este frică să nu fie bătuţi de oamenii primarului. Pentru că cercul lor de prieteni este compus din oameni care sunt atât de toleranţi încât promovează intoleranţa”, a mai scris George Simion.

El a mai spus că „cea mai puternică armă” împotriva acestor manifestări este votul pe data de 9 iunie.

„Au zis că suntem populişti, în timp ce noi dădeam startul Caravanei Medicale. Au spus că suntem extremişti şi terorişti pentru că ne-am opus dictaturii medicale din timpul pandemiei. Ne-au etichetat pro-ruşi pentru că am avut tupeul să spunem că naţiunea moldovenească nu există, iar locul fraţilor şi surorilor noştri români de peste Prut este alături de ţara lor Mamă. Au făcut tot posibilul pentru a ne demoniza şi când au văzut că românii nu pică în plasa lor, şi-au trimis câinii loiali la atac. În România lui Ciolacu şi Ciucă violenţa devine, încetul cu încetul, armă politică. Şi tocmai de aceea trebuie să ne împotrivim acum, cât mai avem timp. Pe data de 9 iunie, ripostaţi cu cea mai puternică armă pe care o aveţi: votul vostru! Suntem mai mulţi decât pot ei frauda!”, a mai scris liderul AUR.

Primarul comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului, o femeie şi a părăsit locul accidentului, s-ar fi aflat în momentul respectiv sub influenţa substanţelor psihoactive, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare