Cornel Nistorescu, mesaj către Ciolacu aflat la Ankara: Guvernul turc îşi susţine puternic producătorii şi mediul de afaceri intern, guvernul de la Bucureşti nu mai ştie cum să-i jupoaie şi să-i falimenteze pe producătorii români şi pe micii comercianţi

„Războaiele și afacerile noastre cu Turcia însumează nenumărate cărți de istorie. Pe la noi și peste, turcii au ieșit în Europa, iar prin Bosfor, noi am ieșit în Marea Mediterană”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Am cunoscut o familie de turci care, după Războiul al Doilea, reprezenta vasele românești și le coordona la trecerea prin Bosfor. Le așteptau cu felinarul într-o barcă și le conduceau pînă ieșeau în Marea Marmara. Am văzut și marile proiecte industriale construite de România în Turcia în anii „Epocii de Aur”. Într-un singur mare contract, se regăsea toată producția industrială a României comuniste. Față de România lui Ceaușescu, Turcia era o țară  înapoiată. Nu producea mare lucru. România a  construit în Turcia hidrocentrale și drumuri, vindea autoturisme și produse chimice, mașini unelte și multe altele. Pentru turci, o vizită în România însemna o călătorie în Europa de Vest. Încă de atunci, m-a surprins un lucru. Turcii mai tineri implicați în business  aveau o altă clasă. Erau cu studii prin marile universități europene și vorbeau  o altă limbă decît comuniștii noștri de modă veche.

După 1990, turcii ne-au și dat primele lecții de economie de piață.

Astăzi, România a pierdut zone importante din economie, în vreme ce Turcia și le-a dezvoltat spectaculos avînd o creștere impresionantă. Și, totuși, în multe domenii, este încă departe de standardele europene. Așa se și explică de ce economia  turcească a găsit o piață în România (dispusă la concesii de calitate și compromisuri) și de ce face eforturi să-și ocupe un loc la noi chiar în detrimentul firmelor românești.

Vizita guvernului Ciolacu în Turcia are aparența unei cooperări strategice. Ca pondere și ca importanță în  NATO,  Turcia ne depășește din toate punctele de vedere. Sistemul sanitar din Turcia ne surclasează și el  fără drept de  apel.  România bolnavilor  a devenit deja o piață pentru spitalele  și centrele de tratament  din țara vecină. Turismul din Turcia ne-a luat fața. Cel românesc a rămas în zona  găinăriilor  și  a mizelor mici. Cel turcesc a sărit în spațiul marilor investiții străine. Turismul anual în Turcia  depășește de două ori populația Romaniei. Lecție nu  glumă! Turcii care n-aveau nici o legătură cu performanțele mecanice au trecut la producția de autoturisme, de  autobuze și tramvaie și așa, fără experiență și performanțe, încearcă să se extindă și să ocupe piețe. Din acest punct de vedere, susținerea  guvernului turc pentru expansiunea produselor turcești este de reținut, în vreme ce  golănia  românească în a jupui producătorii autohtoni și de a încasa  șpăgi de la importuri improvizate a devenit mod de  a fi. Mai simplu. Turcia tinde  să fie un model de promovare a  economiei proprii în vreme ce România devine un mecanism  de boicotare și distrugere a acesteia  pentru a face loc  dezvoltărilor susținute din  exterior.

Guvernul Ciolacu prin Victor Ponta și Gabriela  Firea (cu Pandele cu tot)  este mai degrabă un   guvern filo-turc decît  filogerman. Cu învîrtelile lui Ponta și Firea-Pandele,  guvernul Romaniei este mai aproape în subteran de  Ankara și Istanbul decît de Berlin, Paris, Londra sau Washington. Pentru guvernul PSD, acolo se  vorbesc alte limbi și datul din mîini și din picioare nu are cine știe ce efecte”, scrie Nistorescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare