Rareş Bogdan: La prezidenţiale vrem să mergem cu oşteanul nostru, Nicolae Ciucă; noi suntem oştenii lui

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, afirmă că preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, este persoana care ar trebui să candideze pentru funcţia de preşedinte al României. Bogdan susţine că Ciucă „va fi un preşedinte care nu va ţine cont, în momentul în care va ajunge la Cotroceni, că provine din PNL, va fi un preşedinte al tuturor românilor şi, sigur, va păstra PNL la guvernare încă 10 ani”, scrie News.ro.

„Mergem cu oşteanul nostru. Noi avem un oştean…, nu avem alt oştean decât Nicolae Ciucă, noi suntem oştenii dânsului, e general oştean. Face un lucru grozav (…) din punctul meu de vedere, preşedintele Partidului Naţional Liberal trebuie să-şi asume această candidatură, iar scorul pe care Partidul Naţional Liberal îl va lua duminică seară, după închiderea urnelor, va fi exact trambulina care-l va putea propulsa spre Palatul Cotroceni. Consider că este cea mai echilibrată, raţională şi potrivită persoană, extrem de bine pregătit în acest context regional şi un om foarte raţional, foarte tolerant, foarte echilibrat”, a afirmat Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL consideră că Ciucă „poate asigura echilibrul pentru România” şi „va fi un preşedinte care nu va ţine cont, în momentul în care va ajunge la Cotroceni, că provine din PNL, va fi un preşedinte al tuturor românilor şi, sigur, va păstra PNL la guvernare încă 10 ani”.

El s-a arătat de asemenea „extrem de mulţumit” de modul în care membrii PNL au acţionat în această campanie.

„Şi cred că se va vedea la vot, aşa încât, Partidul Naţional Liberal, într-un an de zile, a reuşit o reîncărcare, renaştere extraordinară. Scorul nostru va fi, faţă de scorul din urmă cu un an de zile, pe analizele sociologice, cu minim, minim 10-12 procente mai mult, ceea ce arată clar o stabilitate, o proiecţie extrem de bună şi un start foarte bun pentru prezidenţiale şi parlamentare”, a mai afirmat, în aceeaşi emisiune, europarlamentarul liberal.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare