Ceremonia de predare-primire dintre Anamaria Lăzăruc și Alexandru Drăghia, foștii delegați de tineret la Națiunile Unite și Patricia Nae și Alexian-Arthur Stark, noii delegați de tineret la ONU, a avut loc astăzi la Guvernul României.
“Îi felicit pe Anamaria Lăzăruc și Alexandru Drăghia pentru activitatea depusă și îmi doresc să avem continuitate în idei și proiecte. Urez succes noilor delegați de tineret și îi asigur de toată deschiderea și disponibilitatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. De asemenea, în numele instituției pe care o reprezint, mulțumesc Ministerului Afacerilor Externe pentru sprijin și colaborare în ceea ce privește delegații români de tineret la Națiunile Unite”, a declarat doamna Domnica-Doina Pârcălabu, secretar de stat al MFTES.
La eveniment au fost prezenți: Alexandru-Mihai Ghigiu, șef al Cancelariei Prim-ministrului, Traian Laurențiu Hristea, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Rareș-Petru Achiriloaie, președintele ANPDCA, Anca Roxana Constantin, Expert – Subcomisia Programe Interdisciplinare Comisia Națională a României pentru UNESCO, Jean Benoit (JB ) Manhes, Senior Emergency Coordinator UNICEF, dar și reprezentanți ai organizațiilor de/și pentru tineret.
În cadrul ceremoniei a fost lansat și volumul omagial ”Delegat de Tineret la Națiunile Unite – O poveste a tineretului din România în diplomația globală”, o carte ce prezintă parcursul și realizările delegaților noștri de tineret în cei 18 ani de când acest program a fost inaugurat în țara noastră. România este singura țară care a lansat un astfel de volum.
Delegații de tineret la Națiunile Unite reprezintă interesele tinerilor români în cadrul Organizației Națiunilor Unite, realizează consultări cu tinerii din țară pe probleme de tineret și organizează întâlniri și proiecte alături de alți tineri români, prin care promovează Agenda 2030 a Națiunilor Unite și alte priorități pentru tineret. România este una dintre cele aproximativ 36 de state membre ONU din totalul de 193, care susțin această inițiativă.
Programul ”Delegat de Tineret la Națiunilor Unite” a fost inaugurat în România în anul 2006. În prezent, acest program este coordonat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.