„Monstruoasa alianță dintre Emmanuel Macron și Stânga extremă a dat roade”, spune Mihail Neamţu

Cunoscutul om de cultură și om politic conservator, Mihail Neamțu, a comentat rezultatul turului doi al alegerilor parlamentare anticipate din Franța.

Într-un articol publicat pe blogul personal, Mihail Neamțu a scris că urmează vremuri grele pentru Franța, după victoria extremei stângi, aliate a președintelui Macron.

„Mai poate fi salvată Franța?”, s-a întrebat Neamțu.

„Nu e foarte complicat să înțelegem ce se întâmplă în Franța. Monstruoasa alianță dintre Emmanuel Macron și Stânga extremă a dat roade.

Reprezentantul „centriștilor”, Gabriel Attal a încheiat o alianță cu formațiunile de extremă stângă, pentru a bloca ascensiunea patrioților din Rassemblement National (RN), condus de Marine Le Pen.

Conservatorii s-au aflat în frunte la alegerile europene, unde au obținut aproape 34% din voturi. Disperat, Macron au aruncat țara în brațele troțkistului Jean-Luc Mélenchon. Aproximativ 200 de candidați ai lui Macron au renunțat săptămâna trecută să mai candideze, în beneficiul socialiștilor.

Tactica electorală a funcționat.

Orchestrate de la Palatul Élysée, aceste mașinațiuni au slăbit Centrul și au întărit polul Stângii violente (o combinație de URSS & Sharia).

Se va naște un guvern surd și disprețuitor față de zece milioane de francezi. Hexagonul va cunoaște un sever declin economic și noi momente de haos stradal și paralizie instituțională.

Scorul istoric luat de Rassemblement National în 2024 nu l-a făcut pe tânărul Jordan Bardella (29 ani) premier al Franței, dar o poate ajuta pe Marine le Pen la următoarele alegeri prezidențiale”, a scris Neamțu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare