CNAIR: Au început defrișările pe Valea Oltului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat luni, pe pagina de Facebook, că au început lucrările de defrişare a versantului aflat în zona de protecţie a DN7 – Valea Oltului, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.

„Au început lucrările de defrişare a versantului aflat în zona de protecţie a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000”, se arată în anunţul CNAIR.

 

Până la finalul lunii iulie, vor fi tăiaţi aproximativ 20.000 de copaci pe o lungime de opt kilometri, între Boiţa şi Lazaret şi se va lucra la o înălţime de 60-70 de metri pe versanţi, în apropierea carosabilului, a explicat vineri, într-o conferinţă de presă, Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului este închisă, pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00, începând de luni, 8 iulie, până în 9 august, cu două pauze de 30 de minute pentru a se asigura tranzitul riveranilor, a precizat şi directorul CNAIR, Cristian Pistol.

„În perioada restricţiei de circulaţie, au fost stabilite intervalele orare 7:30 – 8:00 şi 16:30 -17:00, în care executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localităţile din proximitatea acestuia. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor”, a anunţat luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, printr-un comunicat de presă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare