Natalia Intotero, ministrul Familiei, în Suedia pentru a iniția demersuri în vederea repatrierii a două minore care au cetățenie română

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero și Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaie s-au deplasat în Suedia pentru a iniția demersuri în vederea repatrierii a două minore care au cetățenie română, aflate, de peste un an, în grija serviciilor sociale suedeze.

Cele două fete au fost preluate, anul trecut, de autoritățile suedeze în urma unor suspiciuni legate de modul în care erau îngrijite de părinți, iar autoritățile române propun aducerea în România și reintegrarea lor în familia extinsă.
RAREȘ-PETRU ACHIRILOAIE, PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI ȘI ADOPȚIE:

“În acest context, am comunicat autorităților suedeze cererea de repatriere a celor două fete, împreună cu propunerea ca acestea să fie plasate în grija familiei unchiului lor, după întoarcerea în România. Credem că o soluție convenită cu partea suedeză ar facilita reintegrarea copiilor în familia lor extinsă din România, în cazul în care reîntoarcerea lor alături de părinți nu este viabilă în acest moment, iar autoritățile române, la cel mai înalt nivel, sunt pe deplin angajate să coopereze și să sprijine o decizie favorabilă care să permită celor doi copii să trăiască în cadrul familiei lor extinse, în România.”

Din delegația României au mai făcut parte reprezentanți ai Ministerului Justiției, prin doamna secretar de stat Roxana Momeu, și membri ai Parlamentului României, reprezentat de domnul senator Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, respectiv domnul deputat Ben-Oni Ardelean.

 

În cadrul vizitei la Stockholm, oficialii români au avut întâlniri cu ministrul Afacerilor Sociale din Suedia, doamna Camilla Waltersson Grönvall, cu adjunctul Avocatului Copilului din Suedia și cu membri ai Parlamentului suedez.

Demersul deplasării mixte, la nivel guvernamental și parlamentar, este ultimul
element dintr-o serie de acțiuni întreprinse deja de autoritățile române în acest caz. Odată cu revenirea delegației la București, în cursul zilei de astăzi, va fi organizată și repatrierea unui alt copil român, în vârstă de 2 ani, care va fi preluat de la Stockholm de un psiholog de la DGASPC Tulcea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare