Au apărut dezvăluiri șocante despre mafia drogurilor din sudul țării. Șefa Rețelei M, Marina Pandarof, ar fi pus bazele cartelului din orașul Slatina. Ea a beneficiat de protecția fostului primar, Emil Moț, iar în schimb banii din droguri au fost pompați chiar în campania electorală a acestuia. În emisiunea Day Time News, prezentată de Delia Vrînceanu pe postul TV Realitatea PLUS, Cozmin Gușă, candidat independent la prezidențiale, a analizat cazul Pandarof, blonda lui Coldea implicată în trafic de droguri și de influență, scrie solidnews.ro.
Emil Moț, edilul de Olt, ar fi fost filmat în timp ce consuma droguri alături de blonda lui Coldea și mafia albaneză. Banii obținuți din trafic ar fi fost folosiți pentru campaniile liderilor locali care protejau dealerii de droguri. Socrul lui Emil Moț ar fi fost cadru în SRI, iar după pensionarea din 2017 a devenit director adjunct la Compania de Apă Olt. În dosarul de droguri al Marinei Pandarof apare și numele lui Cătălin Ușurelu, directorul Companiei de Apă Olt.
„O să spun despre cazul Pandarof ceva care s-ar putea să vă șocheze: averea lui Coldea nu constă în 5 apartamente și sute de mii de euro. Eu aproximez averea lui Coldea la cel puțin 500 de milioane de euro în acest moment. Asta este averea lui Coldea, un funcționar al statului român. Cazul Pandarof a zguduit la vârf de fapt PSD-ul, partidul de guvernare, pentru că acel primar de acolo, de la Slatina, este primarul PSD-ului. Această domnișoară și altele ca dânsa nu vor păți nimic. Degeaba se întreabă retoric Cătălin Hideg și am compasiune față de cazul lui, pentru că în mod evident această domnișoară funcționează ca un agent sub acoperire al serviciilor secrete ale statului român. Există zeci, poate sute de asemenea domnișoare, care au sarcini de seducție asupra unor importanți oameni fie din România, fie exterior, care au sarcini de cărăuș pentru oferirea plăcerilor nu doar de tip sexual, cum a făcut domnișoara Pandarof, ci și prin intermediul drogurilor, și ăsta este motivul pentru care DIICOT a încălcat legea. Cei acoperiți, oameni extrem de vinovați care n-au pățit nimic, cum este Cristian Bușoi, fostul europarlamentar PNL care, fiind un acoperit al SRI-ului, n-a pățit nimic nici măcar în scandalul Qatar, unde a fost citat în Parlamentul European și toată lumea se aștepta să fie arestat. Nu s-a întâmplat pentru că are calitatea de acoperit al SRI. De-aia DIICOT-ul încalcă legea și de aia trebuie întrebat în altă parte, nu trebuie întrebat la DIICOT. Trebuie întrebat care dintre instituțiile statului de la SRI, la SIE, la ‘doi și-un sfert’, la Direcția de Informații Militare, o acoperă pe această domnișoară care are aceste sarcini operative de seducție, poate chiar la nivelul șeicilor din Golf, unde, în Dubai (se știe acest lucru), funcționează câteva stabilimente de lux care oferă plăceri sexuale celor de acolo, formate doar din românce. Multe dintre ele au sarcini operative.
De ieri am început să citesc ‘Operațiunea Pasărea Măiastră’, a scriitorului Silviu Radu, spre exemplu, care o descrie pe Maria Tănase, celebra noastră cântăreață, care a fost recrutată, cu prețul eliberării iubitului ei, de către serviciile secrete românești din acea vreme și i s-au dat sarcini operative în lume și peste tot. E plin de spioni. În cazul Pandarof sigur că vorbim de trafic de droguri, sigur că vorbim de consum de droguri, sigur că vorbim de servicii de seducție, sigur că vorbim de o frăție cu Coldea, dar eu sunt convins că vorbim despre o agendă acoperită a unuia dintre serviciile secrete românești”, a explicat Cozmin Gușă.