BREAKING NEWS / DGPMB: 44 percheziții și 56 de mandate de aducere – în Capitălă și alte 7 județe

DGPMB: Poliţiştii şi procurorii Capitalei pun în aplicare, marţi, 44 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Giurgiu şi 56 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

„Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au desfăşurat activităţi de natură infracţională, constând în obţinerea de credite bancare în baza unor documente false şi depunerea unor declaraţii fiscale la organele financiare pentru ca persoanele respective să figureze în mod nereal ca angajaţi ai unor societăţi comerciale”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis marţi ecopolitic.ro.

Conform anchetatorilor, prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor menţionate este estimat la 3.200.000 de lei şi au mai fost solicitate credite care nu au fost acordate în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei. Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Secţiei 1 Poliţie.

  • Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Prahova şi Călăraşi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare