„Culmea ironiei, la discursul de la Tuşnad al „marelui antiglobalist” Viktor Orban, cei 7.000 de maghiari adunaţi acolo au avut nevoie, pentru a putea intra, chiar de simbolul suprem al globalismului, brăţara la mână cu scanarea codului QR”, spune Mihai Tîrnoveanu

„Duminică, ora 17, împreună cu Dan Ciprian Grăjdeanu, șeful Frăției Ortodoxe, și cu un grup de camarazi vom protesta la Ambasada Ungariei de la București, împotriva declarațiilor revizioniste făcute de prim-ministrul Ungariei și însoțitorii săi de-a lungul timpului, inclusiv azi, la Tușnad”, anunţă liderul asociaţiei „Calea Neamului” şi al partidului Mişcarea Naţională, Mihai Tîrnoveanu, conform activenews.ro.

„Culmea ironiei a fost faptul că cei aproximativ 7000 de unguri adunați pentru a-l asculta pe „marele antiglobalist” Viktor Orban au fost obligați de organizatori să posede ca permis de intrare, chiar simbolul globalismului, Codul QR.

Accesul s-a făcut în urma unei preînregistrări prin mail, legitimarea la punctele de control și scanarea Codului QR astfel dobândit. Organizatorii maghiari ai evenimentului anual au recunoscut fățiș că aceste măsuri s-au luat pentru a-i stopa pe unii români nedoriți să intre în perimetru.

Acum 2 ani când am reușit împreună cu 4 prieteni să pătrundem în incinta „universității de vară” și să ridicam bannerul cu Transilvania pământ românesc chiar în fața lui Orban, nu era niciun fel de control, pentru că nimeni nu si-a putut închipui o astfel de gest. Un an mai târziu, când am fost mai mulți si când a fost rănit Dan Grăjdeanu, a fost nevoie de preînregistrări prin mail și legitimare plus forțe masive de ordine.

Anul acesta noutățile în materie de securitate au fost: monitorizare-filaj înainte de eveniment (poveste de tip film), codul QR și tăierea semnalului de internet la telefoanele noastre la Băile Tușnad, unde am fost cu încă doi camarazi, Gabriel Bogdan Ungureanu și Radu.

Când am ajuns la prima barieră de jandarmi, șeful dispozitivului de protecție internă a taberei de vară, cel care ne-a „extras” din multime acum 2 ani, a ajuns la punctul de control exact odată cu noi. Mai mult ca sigur primise prin stație că suntem prezenți acolo, mașina care ne-a adus de la Brașov și care ne-a lasat pe un drum lăturalnic din Tușnad, fiind oprită ulterior de un echipaj de poliție pentru a fi controlată de „pasagerii din spate”…surpriză, aceștia deja coborâseră.

Toată această desfășurare impresionantă de forțe, înainte și în timpul evenimentului, si scanarea QR a 7000 de unguri pentru ce a fost  făcută fraților? Pentru ca Viktor Orban să nu vadă un banner și un steag tricolor românesc pe teritoriul României în timp ce-și expune tezele revizoniste. Pentru ca imaginea unei părți din minoritatea maghiară să nu fie compromisă, așa cum a fost acum 2 ani când mulți au tăbărât pur și simplu pe noi cu huiduieli și tentative de agresiune fizică. Și mai este ceva, ce doar bănuiesc…un fel de joc dublu al unora care-l lasă nestingherit pe Viktor Orban să-și exercite politica de co-suveranitate asupra României și nu doar asta, ci încă ceva în plus decât atât.

Până una alta, duminică suntem în fața Ambasadei Ungariei, mergem ca de obicei cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc.

7000 de maghiari scanați (și poate și înțepați cu „vaccinul unguresc” Pfizer), ca să asculte un discurs „antiglobalist”… Glumă sinistră, la fel de tare ca cea a lui Horthy amiral într-o țară fără deschidere la mare!”, scrie Tîrnoveanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare