Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că 35 de posturi de director din Compania de Autostrăzi au fost desfiinţate, afirmând că astfel că vor fi realizate anual economii considerabile.
Răzvan Cuc a precizat că vineri a avut loc restructurarea la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar o parte din ”monştrii sacri din infrastructură” şi-au pierdut funcţiile.
”35 de posturi de directori au fost şterse din organigrama Comnpaniei de autostrăzi (…) Am eliminat probabil unul din lucrurile pe care următorul ministru avea să le blameze. Primeşte o Companie de autostrăzi la cheie, cu oameni tineri, cu oameni noi şi cu o economie considerabiăă la fondul de salarii”, a declarat Cuc.
Ministrul demis susţine reducerea cheltuielilor de la fondul de salarii va fi considerabilă, iar bani vor putea merge în zona investiţiilor, a întreţinerii drumurilor.