Cristoiu: În cazul spitalului „Sf. Pantelimon” nu e omor prin imprudenţă, e crimă cu premeditare

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a comentat scandalul izbucnit la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, care a șocat opinia publică, scrie gandul.ro.

Cristoiu a subliniat că situația a fost tratată cu superficialitate, în ciuda gravității sale evidente. Potrivit acestuia, nu este vorba despre un caz de omor prin imprudență, ci unul mult mai complex.

„E unul dintre cele mai grave cazuri din istoria României moderne, tratată ca de obicei cu superficialitate. Nu e vorba de omor prin imprudență. Deci niște doctori au un pacient și-l omoară cu premeditare”, spune scriitorul.

În continuare, Cristoiu a evidențiat necesitatea ca procurorii să clarifice urgent mobilul din spatele acestui caz. Atunci când se vorbește despre premeditare, trebuie să existe un motiv clar care să explice acțiunile celor implicați.

„Procurorii sunt obligați să explice mobilul pentru că acuzația adusă medicilor este catastrofală. Nu stim care e mobilul cazului. Când e cu premeditare trebuie să am mobilul. Premeditare este că ai plecat de acasă, ți-ai luat pistolul și l-ai împușcat. Ăsta este cu premeditare”, continuă Cristoiu.

Cel mai îngrijorător aspect al acestui scandal, potrivit lui Cristoiu, este potențialul său de a declanșa o „isterie” în România, ducând la o pierdere masivă a încrederii în medici. Potrivit acestuia, pacienții, deja afectați de diverse probleme de sănătate, ar putea începe să își pună sub semnul întrebării recomandările medicale, căutând soluții alternative pe internet și ignorând sfaturile profesionale, ceea ce le-ar putea pune viața în pericol.

„E un dosar foarte grav. pentru că imediat se creează în România o isterie. In momentul în care ne pierdem încrederea în medici…Poporul arei nevoie să aibă încredere în medic. Altfel pacientul se duce, citește pe internet că el trebuie să ia nu știu ce si zice: mi-a zis medicul dar nu nu-l ascult”, conchide Ion Cristoiu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare