Vot DECISIV în Parlament! Aleșii au votat ca ALOCAȚIILE copiilor să crească din 2020

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.

„Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arată proiectul de lege.

Inițiatorul proiectului de lege, deputatul PNL Robert Sighiartău, care este și secretar general al partidului, a scris, pe Facebook, după adoptarea acestui act normativ, că alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație „cât mai decentă”.

Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate de cei 242 de deputați prezenți în plenul Camerei, care este for decizional.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare