Dăncilă: Vor fi făcute eforturi pentru achitarea tuturor facturilor pentru PNDL 1 şi PNDL 2

Viorica Dăncilă a mers, miercuri, la Fetești, Țăndărei și Slobozia, unde a dat asigurări că face eforturi pentru a plăti facturile PNDL 1 şi PNDL 2, afirmând că le-a promis românilor că va lupta „pentru o Românie care nu lasă pe nimeni în urmă”.

„(…) Astăzi, la Fetești, Țăndărei și Slobozia, mi-au vorbit despre dorința lor de a trăi într-o Românie stabilă, care să le poată asigura un trai decent, o bună educație și servicii medicale de calitate. Le-am promis oamenilor că voi lupta, ca și până acum, pentru o Românie care nu lasă pe nimeni în urmă, pentru o Românie care are grijă de toți ai ei!”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Viorica Dăncilă a precizat că face eforturi pentru a plăti facturile PNDL 1 şi PNDL 2.

„Anul trecut, noi am achitat toate facturile pe PNDL 1 şi PNDL 2. Până când plecăm, facem eforturi să achităm toate facturile pe PNDL 1 şi PNDL 2. Ştiţi foarte bine că noi am avut în program şi PNDL 3, nu pot să spun, nu pot să ştiu ce va urma, dar eu sper ca aceste programe să continue, pentru că acestea au făcut ca toate comunităţile locale, indiferent de culoarea politică, să beneficieze de proiecte de apă, canalizare, şcoli, dispensare, ceea ce este foarte important pentru ţară, dacă vrem să ne dezvoltăm. Eu cred că acest program este un program foarte susţinut de primari şi şi-a produs efectul în toate comunităţile din România, nu ştiu dacă este o comunitate în România care să nu fi beneficiat de PNDL 1 sau PNDL 2”, a declarat Viorica Dăncilă în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Spitalul din Ţăndărei.

Viorica Dăncilă a precizat că nu pot fi luate măsuri în privinţa examenului de rezidenţiat din acest an, amânat pentru data de 8 decembrie, printre altele şi pentru că nu a fost numit un ministru la Educaţie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare