„Scăparea de pușcărie a condamnaților celebri a fost posibilă prin colaborarea serviciilor secrete românești cu cele străine”, spune jurnalistul Sorin Roşca Stănescu

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a analizat situația din justiția românească și cazurile condamnaților celebri, de tip miliardarul Steinmetz, Paul de România, Ionuț Costea, ș.a., ce-au scăpat de pușcărie prin intervenții externe, cum e posibil și care sunt mecanismele, scrie solidnews.ro.  

Sunt deja celebre cazurile românilor sau ale miliardarilor de origine străină care sunt condamnați, dar care nu își ispășesc pedeapsa, pentru că sistemul de justiție din România este profund corupt și incapabil. Nu putem nici măcar să ne recuperăm prejudiciile acolo unde este cazul. Aceste dosare sunt foarte ciudate dacă se ia în calcul dubla măsură a justiției românești, extrem de dură cu românii care comit fapte minore și deloc dură, ba chiar părtinitoare, cu adevărații infractori.

Câteva cazuri celebre sunt: cel al lui Beny Steinmetz, scos din bucluc de premierul israelian Bibi Netanyahu; cel al lui Paul de România, implicat într-un scandal uriaș în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa; cel al cumnatului lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, rămas internat într-un spital din Turcia și astfel scutit de pedeapsă; cel al lui Sorin Oprescu, fugit în Grecia, deși a fost condamnat în România la 10 ani de închisoare. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a observat că sunt aproximativ 30 de cazuri de milionari și miliardari români pe care justiția nu reușește să-i prindă pentru a-și ispăși pedepsele în România. O bună parte dintre aceste personaje sunt victime ale binomului SRI-DNA, ale celor care au distrus sistemul de justiție.

Ionuț Costea, de pildă, e rezident SIE de foarte mulți ani; Sorin Oprescu e rezident SRI. Din doar aceste două cazuri, care nu sunt nicidecum singulare, se poate înțelege faptul că serviciile secrete românești își apără anumiți rezidenți în colaborare cu serviciile secrete străine. Fiecare a scăpat cum a putut de justiție. De pildă, în același dosar, Prințul Paul și Remus Truică au plătit pentru că Florian Coldea s-a certat cu Traian Băsescu. Prințul Paul a reușit să fugă din țară, Remus Truică (care a intrat într-un mare conflict cu Steinmetz, dar și cu Băsescu) a fost prins la mijloc și și-a executat pedeapsa, în timp ce Steinmetz, prins în același dosar, a fost extras de Netanuyahu. Scăparea de pușcărie a unor condamnați celebri a fost posibilă ca urmare a colaborării dintre serviciile secrete românești și cele externe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare