Preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, se înscrie în PSD și candideză la congres pentru o funcție de vicepreședinte

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu, a anunţat vineri că se retrage din organizaţie şi începe un nou capitol în carieră, mai exact se va alătura echipei PSD şi va candida la congresul de sâmbătă pentru un post de vicepreşedinte al partidului.

„Mulţumesc CNIPMMR pentru 18 ani speciali, a fost o onoare să fiu parte din familia IMM-urilor din România şi de colegii din conducerea CNIPMMR, alături de care am muncit atâţia ani. Îi asigur pe toţi antreprenorii că rămân fidel principiilor care ne-au unit în tot acest timp: principiul moralei şi dialogului, cel al integrităţii şi cel al respectului. Încep un nou capitol în carieră: mă alătur echipei Partidului Social Democrat şi sunt onorat de propunerea Organizaţiei PSD Sector 1 Bucureşti de a candida pentru un post de vicepreşedinte al acestui partid la Congresul din 24 august”, a scris Jianu pe Facebook.

El a menţionat că nu vede acest pas ca pe „o schimbare de tabără”, ci ca pe o continuare firească a unei cariere de 20 de ani în slujba economiei româneşti, a antreprenoriatului local şi a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Le voi rămâne mereu alături, ei m-au învăţat ce înseamnă economia reală şi ambiţia de a duce lucrurile la bun sfârşit, în ciuda tuturor piedicilor. Antreprenoriatul românesc are nevoie de o voce din ce în ce mai puternică în interiorul administraţiei pentru a face faţă provocărilor viitoare. Economia României nu mai este una de tranziţie, a trecut deja testul rezilienţei şi începe încet, încet să se maturizeze. Este momentul să luam şi deciziile politice potrivite pentru reducerea poverii birocratice şi pentru a sprijini expansiunea antreprenoriatului local, la toate nivelurile. Obiectivele mele principale sunt legate de: măsuri de încurajare a tinerilor antreprenori care sunt cheia unui viitor prosper al economiei româneşti, reducerea poverii administrative prin simplificare legislativă, precum şi asigurarea unui dialog consistent şi continuu cu mediul de afaceri: nicio iniţiativă legislativă majoră să nu mai poate fi adoptată fără consultări prealabile şi studii de impact”, a mai spus Florin Jianu.

Acesta a adăugat că a informat Consiliul National al CNIPMMR de retragerea sa din funcţia de preşedinte al organizaţiei, dar rămâne „cu sufletul şi spiritul” alături de aceşti oameni, împărtăşind aceleaşi idealuri şi valori legate de viitorul economiei româneşti.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare