Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat la organizația PNL Gorj că are încredere în capacitatea liberalilor olteni de a se mobiliza pentru a produce rezultate bune în circumscripții în care nu li se dau șanse mari.
- ”Împreună cu vicepreședintele PNL Gigel Știrbu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu și Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina, am vizitat organizația PNL Gorj, unde am discutat strategia pentru alegerile din toamnă.
Am încredere în capacitatea liberalilor olteni de a se mobiliza pentru a produce rezultate bune în circumscripții în care nu li se dau șanse mari. Cel mai bun exemplu din regiune este Mario de Mezzo, care a câștigat primăria Slatina, într-unul dintre cele mai puternice fiefuri ale PSD.
PNL are capacitatea de a obține un scor foarte bun la toate rundele de alegeri de la sfârșitul anului.
Mă simt onorat că Biroul Politic Județean Gorj a votat, în unanimitate, o rezoluție prin care îmi susține candidatura la prezidențiale.
Noi avem performanțe bune, pe care oamenii le văd: în perioada guvernărilor liberale, țara a avut o creștere economică peste așteptări. Acest rezultat și absorbția record de fonduri europene au generat un ritm accelerat de dezvoltare și o recuperare rapidă după criza sanitară și cea energetică.
Vrem să lucrăm în interesul românilor și în următorii ani, pentru a produce rezultate economice cel puțin la fel de bune!”, a spus Ciucă.