În interviul acordat luni seară la Antena 3, Nicolae Ciucă a criticat foamea de putere a PSD, arătând că pesediștii „ar vrea totul” și contrastând acest lucru cu abordarea echilibrată a liberalilor.
„Așa cum am văzut la congres, Partidul Social Democrat ar vrea totul. Or nu se poate să aibă totul. Nu se poate să aibă și guvern, și președinte, pentru că asta înseamnă că ne întoarcem înapoi la partidul-stat”, a spus Ciucă.
Președintele PNL a arătat de asemenea că electoratul caută să echilibreze lucrurile în politică și a pledat pentru necesitatea ca puterea să fie împărțită în stat, astfel încât să nu existe un monopol al unei singure forțe politice.
De asemenea, Nicolae Ciucă a făcut apel la o construcție comună de dreapta, care să reprezinte o contrapondere solidă față de PSD. El a menționat interesul PNL de a intra în dialog cu USR, REPER și PMP în vederea unui proiect electoral comun. „Putem să realizăm un construct politic împreună, astfel încât să contăm în această economie a politicii românești”, a spus liderul liberal.