Proiect: Parlamentarii vor putea depune online declarațiile de interese și de avere

Mai mulţi parlamentari au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede că aleşii vor putea trasmite declarațiile de avere și de interese către Agenția Națională de Integritate în format electronic. Potrivit iniţiatorilor, scopul proiectului este de a facilita procesului birocratic.

„Declaratiile de avere de interese pot fi completate depuse și în format electronic, certificate cu semnătura electronică calificată și ulterior transmise Agenției Naționale de Integritate prin mijloace electronice de transmitere la distanță. De asemenea procedura de transmitere la distanță a declarațiilor de avere și de interese, precum și condițiile în care aceasta se realizează, se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Integritate, în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei”, prevede proiectul depus la Senat, care modifică  Legea 176/2010.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare