Ciolacu, despre dronele ruseşti: România a avut reacţie în timp real; nu aveau ţinte pe teritoriul nostru

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, referitor la dronele ruseşti care au intrat în spaţiul aerian naţional, că România a avut o reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F16, menţionând că aceste drone nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre, scrie Agerpres.

El a menţionat că în acel moment nu s-a impus ca ţara noastră să intervină.

„Dacă dronele aveau o ţintă pe teritoriul României, normal că ţara noastră ar fi intervenit”, a menţionat Ciolacu.

Premierul a apreciat că este vorba despre o provocare, menţionând că se încearcă să se vadă capacitatea de reacţie a statelor din jur.

Duminică, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că a fost identificată probabilitatea unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o zonă nepopulată de lângă localitatea tulceană Periprava, în urma atacurilor ruseşti cu drone asupra unor obiective din Ucraina, menţionând că două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.

Potrivit unui comunicat al MApN, forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina în această dimineaţă, în proximitatea frontierei cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la orele 2,20 şi 2,38, mesaje RO-ALERT.

De asemenea, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.

„În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4,08”, a precizat sursa citată.

MApN a mai informat că, din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită din proximitatea localităţii Periprava, fiind efectuate cercetări în zonă cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol.

„MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, s-a mai arătat în comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare