Mircea Coșea: Vom intra în 2025 într-o stare de avarie economică instalată, vor fi necesare măsuri radicale urgente

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, profesorul de economie Mircea Coșea a realizat o descriere amănunțită și bine argumentată a stării reale a economiei românești, lovită de un deficit bugetar uriaș și de cheltuieli nesăbuite. Profesorul a avertizat care sunt zonele de derapaj pe fondul campaniei electorale, dar și care vor fi urgențele noii guvernări din 2025, scrie solidnews.ro.

Dacă în alte state europene campania electorală s-a construit pe găsirea unor soluții pentru problemele actuale ale țărilor și pe rezolvarea unor hibe care s-au perpetuat, iată că în România campania electorală funcționează după același sistem demodat al cadourilor electorale, ceea ce indică gradul de înapoiere a statului român. Prima greșeală în acest context a fost Legea pensiilor, considerată un obiectiv electoral. Legea pensiilor nu poate fi schimbată decât atunci când economia este consolidată, ori România este departe de această bornă. Recalcularea pensiilor a reprezentat doar o șmecherie politică extrem de cinică, politicienii vizându-i pe cetățenii despre care cred că vor merge la vot. Banii pentru pensiile recalculate vor fi luați de la cei neputincioși politic. Deci și anul acesta campania electorală funcționează pe bază de promisiuni și cadouri, de la așa-zisa majorare a pensiei după recalculare, la ridicarea plafonului de impozitare la 3.000 lei, reducerea la medicamente pentru pensionarii cu anumită valoare de pensie și altele.

Astăzi, România are cele mai mari prețuri la energie din toată Europa, creșterea economică este nesemnificativă, inflația a atins un prag îngrijorător. România importă foarte multe produse alimentare, de toate felurile. Guvernul a cheltuit niște sume imense pentru Republica Moldova și pentru Ucraina, iar piețele românești sunt invadate de produsele ucrainene. După anul electoral, în România se vor majora taxele și impozitele, se va impune un regim de austeritate în cazul salariilor și pensiilor, aceste decizii fiind motivate prin presiunile și directivele date de UE și Fondul Monetar Internațional. Premierul Marcel Ciolacu a recunoscut că ia lecții de economie, consultanții săi fiind Cristian Socol și Florin Georgescu. Cu toate acestea, Ciolacu a spus într-un interviu că nu are nicio importanță deficitul bugetar și că acesta nu este resimțit de societate, ceea ce e total eronat. Afirmațiile premierului sunt grave, în contextul în care deficitul bugetar al României este uriaș.

Amnistia fiscală care se face acum va favoriza societățile cu capital majoritar de stat, aflate în patrimoniul statului. Această amnistie le va albi, pregătindu-le de vânzare. E posibil ca, într-un eventual acord cu FMI-ul, să se ia în calcul și scoaterea la vânzare a unor elemente de patrimoniu al statului. În acest scenariu, anul 2025 va începe temperat, românii vor suferi din cauza prețurilor mari la energie, iar măsurile cu adevărat usturătoare vor fi luate în a doua jumătate a anului. Va fi nevoie de o reașezare politică, de o remaniere guvernamentală, pentru ca impostorii de astăzi să le facă loc specialiștilor. Viitorul președinte al țării trebuie în mod obligatoriu să facă un plan național de irigații, pentru a amortiza efectele secetei. Având în vedere contextul geopolitic, România trebuie să găsească soluții și variante pentru a obține avantaje. În primul rând, este necesară consolidarea militară. În al doilea rând, România trebuie să echilibreze foarte clar, odată pentru totdeauna, relația cu Ucraina, pentru a avea beneficii economice și avantaje pentru minoritățile românești de pe teritoriile ucrainene. Al treilea domeniu cheie de care trebuie să se ocupe viitorul președinte este cel al industriei. România se poate ridica și scăpa din criză doar prin fructificarea resurselor proprii în interes național.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare