Mircea Geoană a strâns zeci de mii de semnături pentru candidatura sa în doar câteva zile

În emisiunea sa de la Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a inventariat gafele candidatului independent la prezidențiale, Mircea Geoană, dar și strategiile sale de campanie extrem de eficiente, prin care Geonel a reușit să strângă mii de semnături într-un timp record, scrie solidnews.ro.

„Internauții s-au amuzat de gafele lui Mircea Geoană, care minte și greșește cum respiră. Într-un interviu, Mircea Geoană i-a urat multă sănătate Regelui Mihai I al României, decedat încă din anul 2017. Mircea Geoană nu a votat la Referendumul pentru familie, susținând că acesta s-a desfășurat în perioada în care el era la NATO – de fapt, referendumul a avut loc în 2018, iar Geoană s-a dus la NATO în 2019. „Acest lung șir de gafe trădează, de fapt, un comportament disimulat și o lipsă de conștientizare a ceea ce spune și face Mircea Geoană”, a spus Iosefina Pascal. Ca să nu uităm cumva de ea, și „Mihaela, dragostea mea” a început să-și apere soțiorul în comentarii la diferite postări de pe Facebook. În loc de astfel de manifestări publice, Mircea Geoană ar trebui să participe la o dezbatere electorală reală, cu contracandidații săi, chiar dacă are sechele din 2009, când el însuși și-a sabotat campania.

În ultimele zile, au apărut articole care vorbesc despre reușita grozavă a lui Mircea Geoană, care a strâns câteva mii de semnături de susținere pentru candidatura sa la prezidențiale într-un timp record. E foarte interesant cum Geoană, un independent, a reușit o astfel de performanță, mai repede și mai eficient decât contracandidații săi, care au în spate puternice structuri de partid. Dacă BEC-ul ar face o evaluare reală a acestor semnături, pot apărea surprize, mai ales că, în ultima vreme, independenții au apelat la fel de fel de tertipuri pentru a strânge semnăturile necesare candidaturii. Geoană ar fi strâns deja jumătate din necesarul de semnături, în doar 3-4 zile, ceea ce e foarte greu de crezut.

PNL-ul și USR-ul, partidele care sunt amenințate de candidatura lui Geoană, ar trebui să promoveze legea privind transparentizarea finanțărilor ONG-urilor. Geoană a încercat să-și facă un partid parlamentar, dar nu a reușit, pentru că a încercat să adune membri din partide diferite, iar legea nu-i permite acest lucru. Astfel, Geoană nu a putut intra nici în posesia subvențiilor din banii contribuabililor, sume ce le-ar fi folosit inclusiv pentru campanie. În acest context, Geoană a venit cu ideea să-și facă un ONG prin care să strângă donații, pe lângă fondurile pe care le obține de la Aspen. Geoană susține că finanțările pe care le primește sunt legale, funcționând pe modelul american prin care cetățenii își pot susține candidații favoriți. Totuși, transparența de care vorbește Geoană nu există, pentru că ONG-urile, deci și mișcarea sa, nu sunt obligate să-și declare public finanțele. E un moment oportun ca parlamentarii să promoveze legea privind transparentizarea finanțărilor ONG-urilor”, scrie solidnews.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare