22 Septembrie – Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolit al Moldovei (1674), este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 22 septembrie.

S-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi urmaşi de la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La vârsta de 18 ani a intrat ca frate la această mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana.

Fiind un monah evlavios a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna.

În anul 1671 a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului, unde a activat până în anul 1674, când pentru activitatea sa pastorală şi pentru înalta sa spiritualitate, a fost ales Mitropolit al Moldovei.

Mitropolitul Teodosie s-a dus la domnul Moldovei, Dumitraşcu Vodă (1674-1675 şi 1684-1685), care tolera jafurile oştirilor străine, zicând: „Ce sunt acestea Măria Ta, au semeni lui Antihrist?”. Şi domnul s-a mâniat şi l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce.

În urma conflictului cu Dumitraşcu Vodă, Sfântul Teodosie a fost închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi, apoi s-a retras apoi la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la această mănăstire.

Cum a ajuns aici a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi şi de noapte.

A avut grijă şi de Mănăstirea Bogdana, înzestrând aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri şi mori de apă.

În anul 1694 o hoardă de tătari răzleţi au pătruns în Mănăstirea Brazi şi l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele şi banii şi pentru că el nu a voit să le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap. Era după „Ziua Crucii” (14 septembrie).

Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe, ctitoria sa.

Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui încununată de jertfă martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creştini.

Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003. Pomenirea sa a fost stabilită pentru ziua de 22 septembrie.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Foca, episcop de Sinope (oraş aflat pe ţărmul Mării Negre, în vechea regiune Paphlagonia), a suferit moarte martirică în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor ordonate de împăratul Traian (98-117), scrie Agerpres.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare