Diana Şoşoacă: „Ruşine să vă fie! Aţi votat împotriva poporului român!”

„Vot de respingere din partea Comisiei juridice si Comisiei de sanatate din Senat cu privire la proiectul de lege initiat de fosta senatoare Diana Şoşoacă, actual europarlamentar, prin care cei care s-au vaccinat impotriva Covid, iar in urma acestui lucru sufera efecte adverse medii si grave, ar putea primi despagubiri de 1 milion de euro”, scrie site-ul luba.ro.

„Comisie de sanatate este cea sesizata in fond, avizul acesteia fiind practic decisiv la votul din plen.

Iata decizia celor doua comisii:

“In sedinte separate, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari si Comisiei pentru sanatate, analizand propunerea legislativa, precum si avizele si punctele de vedere primite sau exprimate fn cadrul dezbaterilor, au hotarat, cu majoritate de voturi ale celor prezenti, sa adopte un raport comun de respingere.
Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari si Comisia pentru sanatate, supune spre dezbatere si adoptare, Plenului Senatului, raportul comun de respingere si propunerea legislativa”.

Raspundere penala

Potrivit proiectului, in cazul vaccinarii impotriva Covid-19, daca persoana vaccinata sufera efecte adverse medii si grave, producatorul vaccinului, personalul care a vaccinat-o, unitatea sanitara unde a fost aplicat vaccinul, angajatii Ministerului Sanatatii, precum si ministrii, prim-ministrii care au solicitat populatiei sa se vaccineze, promovand vaccinurile impotriva Covid-19 raspund civil, penal si administrativ de aceste efecte, urmand sa despagubeasca victima cu sume pornind de la 1.000.000 de euro.
In cazul vaccinarii impotriva Covid-19, daca persoana vaccinata decedeaza, producatorul vaccinului, personalul care a vaccinat-o, unitatea sanitara unde a fost aplicat vaccinul, angajatii Ministerului Sanatatii, precum si ministrii, prim-ministrii care au solicitat populatiei sa se vaccineze, promovand vaccinurile impotriva Covid-19, raspund civil, penal si administrativ de aceste efecte, urmand sa despagubeasca mostenitorii cu sume pornind de la 5.000.000 de euro.
Vinovatia si despagubirile vor fi stabilite de catre instanta de judecata, la solicitarea victimelor si mostenitorilor, precum si a oricaror alte persoane fizice sau juridice interesate. In caz de deces, organele de cercetare penala se pot sesiza si din oficiu, se mai arata in proiectul de lege”, notează sursa citată.

„Rușine să vă fie! Ați votat împotriva poporului român!”, a scris, pe Facebook, liderul SOS România, Diana Şoşoacă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare