Tratat privind combaterea poluării cu plastic: ONU salută începutul „convergenţei” în negocieri

Directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a salutat duminică începutul „convergenţei” în negocierile pentru primul tratat mondial pentru combaterea flagelului plasticului, transmite luni AFP, explică Agerpres.

Delegaţii din 175 de ţări conveniseră în 2022 să finalizeze un astfel de tratat până la sfârşitul anului 2024. A cincea şi ultima sesiune de negocieri este programată pentru perioada 25 noiembrie – 1 decembrie la Busan, în Coreea de Sud. Se menţin, însă, unele diviziuni, în special între naţiunile care doresc o limitare ambiţioasă a producţiei de materiale plastice şi unele ţări producătoare, care preferă îmbunătăţirea reciclării.

„Există anumite domenii în care cred că începem să vedem convergenţe”, a dat asigurări Inger Andersen, duminică, în faţa unor jurnalişti, în marja Adunării Generale a ONU de la New York.

Ea şi-a exprimat speranţa că statele membre vor putea conveni asupra „unui anumit grad de obligaţii la nivel mondial sau de linii directoare pentru produsele din plastic”.

Totodată, ea a vorbit despre o mai mare convergenţă cu privire la necesitatea unui organism ştiinţific şi a anumitor elemente ale textului pentru a analiza „deşeurile, gestionarea deşeurilor, reciclarea”.

„Există un consens clar în ceea ce priveşte faptul că avem nevoie de un text care să abordeze chestiunea moştenirii, poluarea existentă, care va ajunge pe ţărmurile noastre chiar şi după ce vom închide faimosul robinet al plasticului”, a remarcat ea.

„Asistăm încă la unele diferenţe (…) în ceea ce priveşte plafoanele de producţie”, a precizat ea.

„Vrem să vedem o reducere a producţiei de polimer brut utilizat (pentru produse) de unică folosinţă sau cu durată scurtă de viaţă”, a adăugat ea, precizând că plafoanele vor viza în principal produsele poluante.

„Nu văd bucăţi de maşini sau aripi de avioane sau altceva de acest gen plutind în ocean”, a remarcat oficialul ONU, susţinând că este nevoie de o discuţie mai inteligentă decât „cu plafon sau fără plafon”.

Un alt punct delicat al discuţiilor este reprezentat de o eventuală taxă pe plastic, o chestiune aflată „încă în discuţie” şi care ar putea necesita mai mult timp, a indicat ea.

Producţia anuală de plastic a crescut de peste două ori în 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone. Aceasta s-ar putea tripla până în 2060 în cazul în care nu se adoptă nicio măsură. Cu toate acestea, doar 9% din materialele plastice sunt reciclate.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare