USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Senatorii USR vor ca „Legea lui Iohannis”, inițiativa legislativă a PNL care i-ar permite președintelui în funcție să candideze ca independent pe lista unui partid politic pentru un loc la Senat, să fie discutată și respinsă rapid de Parlament.

Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în ședința Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a ședinței de Plen, astfel încât inițiativa să fie respinsă azi. Cererea a fost, inițial, votată în unanimitate, inclusiv de senatorii PNL. Cum parlamentarii PNL au votat fără să știe ce votează, ulterior, în Comitetul Liderilor, senatorii PNL au revenit și cererea a fost respinsă.

„PNL a produs o lege toxică, o lege cu dedicație pentru un singur om, ceva ce numai Dragnea a mai făcut. Faptul că PNL îl acceptă pe Iohannis pe listă demonstrează că partidul ascultă în continuare de ordinele venite de la Cotroceni și execută comenzile unei triste figuri politice, care și-a mințit electoratul și a aruncat Guvernul în brațele PSD. USR va vota împotriva acestei legi și, în cazul în care va trece, o va ataca la Curtea Constituțională. Nu ai cum să schimbi legile după cum vrea un om care a arătat un dispreț total față de Parlament, față de români. Nu ai cum să schimbi o ordine de zi a unei comisii după cum îți bate ție vântul în coaliția de guvernare, e o sfidare!”, a declarat Narcis Mircescu, liderul senatorilor USR.

De asemenea, senatoarea USR Simona Spătaru, membră a Comisiei Juridice din Senat, a anunțat că va cere repunerea inițiativei pe ordinea de zi pentru a putea fi discutată și emis raportul, după ce, în mod misterios, de vineri până azi, „Legea lui Iohannis” a dispărut de pe ordinea de zi a comisiei.

„Exista o singură cale corectă prin care Klaus Iohannis poate candida la un fotoliu de senator: își dă demisia din funcția de președinte al țării, pentru ultimele trei luni de mandat. Oricum nu i s-ar simți lipsa. În ultimii 10 ani, președintele Klaus Iohannis i-a dezamăgit pe toți românii care l-au votat, fiind un președinte absent si indiferent la problemele țării”, a afirmat senatoarea Simona Spătaru.

La rândul său, senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Biroului Permanent Senatului, aduce aminte de demersurile PNL ca legea să treacă urgent prin Parlament, imediat după depunerea proiectului. Un gest politic în total dezacord cu nevoile legislative cu adevărat urgente pentru societate, cum ar fi corectarea noii legi a pensiilor, tăierea pensiilor speciale ale aleșilor locali.

„Inițiativa a fost depusă joi la ora 12.00 și ne-am trezit convocați pentru un Birou Permanent la ora 15.00, cu un singur punct pe ordinea de zi. PNL s-a mobilizat pentru a rezolva problema unui singur om. Nu am văzut ca PNL să vrea urgență pentru legea care ar fi rezolvat inechitățile din Legea pensiilor sau ar fi combătut flagelul păcănelelor. Înțeleg, însă, urgența lui Iohannis, care are nevoie de o sinecură și, eventual, de un teren de golf în curtea Parlamentului”, a declarat senatorul USR Sebastian Cernic.

USR consideră că o asemenea inițiativă toxică nu poate fi „băgată sub preș” și uitată în sertarele vreunei comisii, ci trebuie discutată rapid și respinsă clar, drept un atac la sistemul democratic românesc.

USR consideră acest proiect legislativ o rușine pentru România, dar și pentru PNL, care a ajuns la cheremul PSD ca să-i asigure viitorul lui Klaus Iohannis. Proiectul trebuie respins rapid de Parlamentul României.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare