CE propune un sprijin pentru fermierii afectați de fenomene meteorologice nefavorabile din România și alte 4 state membre

Comisia Europeană propune un sprijin în valoare de 120 milioane EUR pentru fermierii afectați de fenomene meteorologice nefavorabile din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România.

Comisia a propus alocarea a 119.7 de milioane EUR din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România care au fost afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale în primăvară și la începutul verii.

Comisia a propus alocarea a 10.9 milioane EUR Bulgariei, 46.5 milioane EUR Germaniei, 3.3 milioane EUR Estoniei, 37.4 milioane EUR Italiei și 21.6 milioane EUR României.

Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste țări care și-au pierdut o parte din producție și, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate astăzi reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectați, care poate fi completată cu până la 200 % din fonduri naționale.

Odată adoptate, autoritățile naționale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 și să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali. Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plățile defalcate pe lună până la sfârșitul lunii aprilie și nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat. Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.

Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole din 7 octombrie.

Fermierii din alte state membre au fost afectați de fenomene meteorologice extreme în a doua jumătate a verii. Comisia va evalua dacă astfel de daune justifică, de asemenea, asigurarea solidarității UE.

Politica agricolă comună (PAC) 2023-2027 include o rezervă pentru agricultură de cel puțin 450 de milioane EUR pe an pentru a face față perturbărilor pieței sau evenimentelor excepționale care afectează producția sau distribuția. Pentrua activa rezerva pentru agricultură, statele membre trebuie să trimită Comisiei un raport în care să își justifice cererile de despăgubire și să prezinte evaluarea pagubelor suferite de evenimentul meteorologic excepțional sau de măsurile sanitare excepționale.

În prima jumătate a anului 2024, în sudul continentului și în insulele Italiei s-au înregistrat temperaturi neobișnuit de calde și condiții uscate de o amploare fără precedent. Acest lucru a afectat producția de fructe și legume, de vin și de culturi arabile. Bulgaria a fost, de asemenea, afectată de secetă în timpul verii, cu un impact asupra culturilor semănate primăvara, în special porumbul și floarea-soarelui. În luna iulie, România a fost afectată de valuri de căldură, secetă, dar și de furtuni violente și grindină puternică, afectând producția de culturi arabile și de semințe oleaginoase.

În luna aprilie, înghețul din anumite părți ale Germaniei a deteriorat semnificativ livezile și vița-de-vie după ce acestea au început să se dezvolte după temperaturi blânde în luna martie. În ceea ce privește Estonia, aceasta a suferit de pe urma condițiilor meteorologice extrem de fluctuante, care au trecut de la îngheț și răcoare în decembrie și ianuarie la temperaturi neobișnuit de ridicate în luna martie, urmate de îngheț și grindină și, mai târziu, vara, precipitații intense și inundații. Producția de culturi, în special de cartofi, rapiță, fructe și legume, a fost afectată în mod negativ.

În iulie, o parte din rezerva pentru agricultură a fost deja alocată Austriei, Cehiei și Poloniei, care s-au confruntat cu fenomene climatice nefavorabile similare, precum și Portugaliei, care se confrunta cu perturbări grave ale pieței în cazul producătorilor de vin.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare