Albania: Premierul Rama anunţă intenţia creării unui stat suveran al musulmanilor sufiţi bektaşi în Tirana

Premierul Edi Rama a anunţat că guvernul albanez vrea să creeze un „stat suveran” al ordinului islamic sufit bektaşi, stat asemănător Vaticanului, pe un teritoriu de aproximativ zece hectare în capitala Tirana, transmite AFP, scrie Agerpres.

Micro-statul va servi drept cămin spiritual pentru musulmanii bektaşi, a patra comunitate religioasă ca mărime din Albania, după musulmanii sunniţi, creştinii ortodocşi şi cei catolici.

„Inspiraţia noastră este de a sprijini transformarea Centrului mondial bektaşi din Tirana într-un stat suveran, un nou centru de moderaţie, toleranţă şi coexistenţă paşnică”, a afirmat Edi Rama, duminică, într-un discurs adresat Adunării Generale a ONU de la New York, dat publicităţii de biroul premierului albanez.

Membrii ordinului sufit bektaşi reprezintă aproximativ 10% din populaţia Albaniei, conform recensământului din 2023.

Albania, o ţară în care puţin sub 50% din cei 2,4 milioane de locuitori ai săi sunt de credinţă musulmană, este cunoscută pentru tradiţia sa de toleranţă religioasă.

Fondat în secolul al XIII-lea în Imperiul Otoman, acest ordin religios este considerat o ramură tolerantă şi mistică a islamului, care este deschisă către alte religii şi filosofii.

Unii dintre cei mai importanţi lideri ai ordinului bektaşi s-au stabilit în Albania după interzicerea confreriei în Turcia la începutul secolului al XX-lea. Unul dintre aceşti lideri a proclamat independenţa Albaniei în 1912, punând capăt dominaţiei otomane.

Ordinul bektaşi din Tirana a salutat anunţul făcut de premierul Edi Rama.

„Suveranitatea ordinului bektaşi constituie o etapă importantă în întărirea valorilor de incluziune, armonie religioasă şi dialog într-o lume din ce în ce mai divizată”, a fost salutat anunţul într-un comunicat de presă, care precizează că ordinul „va obţine o suveranitate similară cu cea a Vaticanului”.

În viitorul stat, cetăţenia va fi acordată doar membrilor clerului şi ai administraţiei sale.

Guvernul va fi condus de şeful ordinului şi de un consiliu care va supraveghea funcţionarea sa religioasă şi administrativă.

Noul stat va ocupa acelaşi teren pe care se află în prezent Centrul mondial bektaşi, adică „aproximativ zece hectare” – cam un sfert din suprafaţa Vaticanului – şi „va avea ca unic obiectiv conducerea spirituală”, potrivit comunicatului de presă al ordinului sufit.

Data şi modul în care va fi proclamat acest micro-stat nu au fost încă dezvăluite.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare