Violeta Alexandru, propusă de PNL pentru funcţia de ministru al Muncii, a fost respinsă miercuri de comisiile de specialitate. Au votat în favoarea propunerii 22 de deputați și senatori, în timp ce 29 de voturi au fost contra și o abţinere.
- Aceasta este cea de-a treia propunere de ministru respinsă în ultimele două zile, după ce au fost respinşi Florin Cîțu, propus la Ministerul Finanţelor şi Ion Ștefan, propus pentru portofoliul Dezvoltării.
În cadrul audierilor, Violeta Alexandru a dat asigurări că nu va tăia pensile şi salariila
„Vom elimina supraimpozitarea contractelor part-time. Voi lucra cu Parlamentull si cu partenerii sociali pentru a gasi o formula justa pentru a se stabili cuantumul salariului mediu. (…) Nu vom taia pensii si salarii. Sunt un om responsabil si nu fac afirmatii pentru a avea un castig politic”, a susţinut aceasta.
Foarte vehementă a fost social-democrata Olguţa Vasilescu, care i-a pus mai multe întrebări ministrului propus şi a susţinut între altele că multe date prezentate în programul de guvernare sunt false.
Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului de luni, de la ora 14.00.