UDMR: Prosumatorii care sunt deja activi nu vor fi obligați să-și monteze capacități de stocare

Plenul Senatului a votat eliminarea prevederii cu caracter retroactiv care ar fi obligat prosumatorii existenți să-și instaleze capacități de stocare a energiei.

Referindu-se la prevedere, Antal Lóránt, senator UDMR și președintele Comisiei pentru energie a Senatului, a declarat încă de săptămâna trecută, după decizia comisiilor de specialitate: „Nu putem schimba regulile în timpul jocului! Nu putem obliga persoanele care au luat decizia de a deveni prosumatori sub anumite circumstanțe legale valabile în trecut să respecte prevederi noi, adoptate prin modificări care nu respectă principiul neretroactivității. UDMR a apărat întotdeauna interesele prosumatorilor. De aceea am propus extinderea drepturilor lor, pentru ca cei care produc în surplus să primească într-adevăr compensarea financiară cuvenită lor, de aceea am eliminat așa-numita „taxă pe soare” și de aceea am sprijinit încă din 2019 crearea cadrului legal care a ajuns să permită oricărei persoane să devină prosumator.”

Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR, a adăugat: „În România, avem nevoie de politici raționale. Prevederea abrogată astăzi era irațională. Dacă cineva produce mai multă energie decât consumă, trebuie să fie compensat. UDMR sprijină prosumatorii, nu putem vota prevederi legale care îi împiedică.”
O decizie finală privind proiectul de lege votat azi va fi luată după dezbaterea acestuia în Camera Deputaților.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare