Primăria Sectorului 5: Cristian Popescu Piedone a cerut acțiuni de control și informare a agenților economici privind interdicția de a vinde către minori produse alcoolice și din tutun

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus ca polițiști din cadrul Direcției Inspecție și Control – Serviciul Control Activități Comerciale și polițiști locali din cadrul Direcției Ordine Publică să desfășoare acțiuni de control și informare a agenților economici de pe raza administrativ-teritorială a sectorului 5, cu precădere a agenților comerciali din apropierea școlilor și liceelor, privind interdicția de a vinde către minori produse alcoolice și din tutun.
Primăria Sectorului 5, prin intermediul instituțiilor din subordine, acționează permanent pentru creșterea gradului de siguranță a copiilor și adolescenților din comunitate. Astfel, Directia Generala de Politie Locala Sector 5 desfășoară, periodic, acțiuni care au în prim-plan limitarea riscului la care pot fi expuși copiii în afara unităților de învățământ.
În consecință, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus ca polițiști din cadrul Direcției Inspecție și Control – Serviciul Control Activități Comerciale și polițiști locali din cadrul Direcției Ordine Publică să desfășoare acțiuni de control și informare a agenților economici de pe raza administrativ-teritorială a sectorului 5, cu precădere a agenților comerciali din apropierea școlilor și liceelor, privind interdicția de a vinde către minori produse alcoolice și din tutun.
Agenții economici au fost înștiințați că legislația în vigoare îi obligă să verifice dacă cumpărătorii și consumatorii care solicită băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun au împlinit vârsta de 18 ani.
Totodată, angajații localurilor publice și vânzătorii unităților comerciale au fost informați că au dreptul, dar și obligația de a solicita acte de identitate în vederea verificării vârstei consumatorilor, respectiv cumpărătorilor.
În urma acțiunilor de control și informare, au fost înștiințați aproximativ 115 agenți comerciali, cărora li s-a adus la cunoștință că, în cazul nerespectării prevederilor legale, pot fi sancționați cu amenzi care pornesc de la 10.000 de lei și pot ajunge până la 30.000 de lei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare