Un american de 72 de ani, judecat la Moscova pentru „mercenariat”

Un cetăţean american de 72 de ani este judecat începând de vineri la Moscova pentru „mercenariat” în folosul Ucrainei, a anunţat agenţia de presă RIA Novosti, prezentă la audiere şi citată de AFP, citată de Agerpres.

Individul a fost identificat drept Stefan Hubbard, originar din statul american Michigan.

Agenţia nu precizează când sau unde a fost arestat bărbatul, însă informează că el locuia în Ucraina din 2014 şi că a fost adus în faţa unui tribunal din Moscova de către poliţia militară rusă.

Potrivit RIA Novosti, acuzatul a compărut în arest, iar tribunalul a decis să îl plaseze în detenţie pentru şase luni, până pe 25 martie 2025. El riscă între 7 şi 15 ani de închisoare.

Nicio altă informaţie nu a fost furnizată în ceea ce priveşte circumstanţele arestării lui sau faptele care îi sunt reproşate.

Mai mulţi occidentali, în special americani, au fost arestaţi în Rusia, fiind vizaţi de acuzaţii pasibile de pedepse aspre. Washingtonul denunţă o politică de luare de ostatici menită să obţină la schimb eliberarea de agenţi ruşi deţinuţi în străinătate.

Astfel, pe 1 august, Occidentul şi Rusia au avut cel mai mare schimb de deţinuţi de la sfârşitul Războiului Rece, printre care figura jurnalistul american Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan, eliberaţi de Moscova în schimbul unor agenţi ruşi.

La sfârşitul lui 2022, Moscova o eliberase pe jucătoarea americană de basket Brittney Griner, deţinută pe teritoriul rus pentru că se aflase în posesia unei cantităţi minime de canabis, în schimbul traficantului de arme rus Viktor But, care era deţinut în SUA.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare