Stroe (PNL): Relaţiile liberalilor cu social-democraţii nu traversează o perioadă fastă, dar avem obligaţia asumată a guvernării ţării

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că, „în mod evident”, relaţiile liberalilor cu social-democraţii „nu traversează o perioadă fastă”, menţionând, însă, că menţinerea coaliţiei de guvernare este o „obligaţie angajată şi asumată public în faţa românilor”, chiar dacă discuţiile în cadrul acesteia „aproape că nu mai există”, scrie cotidianul.ro.

„În mod evident că relaţiile cu social-democraţii nu traversează o perioadă fastă. În mod evident că tensiunile din ultima vreme şi-au pus amprenta asupra relaţiei pe care, din păcate, o mai avem în foarte puţine privinţe cu social-democraţii. Avem o obligaţie, în schimb, atât noi, cât şi ei, să terminăm această guvernare, să asigurăm funcţionalitatea şi stabilitatea unei guvernări, lucru care, probabil, se va mai întâmpla, chiar dacă cu sincope şi dificultăţi două luni de zile, până când românii, practic, vor restabili prin vot cine este în măsură a conduce această ţară. Opţiunea noastră este evident pe zona de dreapta”, a afirmat Stroe, la sediul PNL, după şedinţa Biroului Politic Naţional al formaţiunii.

El a susţinut că menţinerea acestei coaliţii este „obligaţia angajată şi asumată public în faţa românilor”. „Nu cred că vreun partid îşi poate permite ca în decursul ultimelor două luni de guvernare să inducă această instabilitate sau haos politic”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PNL.

Stroe a subliniat că acest lucru va fi făcut „în cu totul alţi termeni” decât cei în care s-a lucrat aproape trei ani.

„Recunoaştem, sunt tensiuni, sunt situaţii extrem de dificile, discuţiile în cadrul coaliţiei aproape că nu mai există, dar există o obligaţie şi trebuie să o onorăm”, a completat Ionuţ Stroe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare