Rareș Bogdan (PNL): Am interpelat Comisia Europeană în problema comerțului ilegal și a dependenței de fentanil, anestezicul-drog de 50 de ori mai puternic decât heroina

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan anunță că a interpelat Comisia Europeană în problema comerțului ilegal și a dependenței de fentanil, anestezicul-drog de 50 de ori mai puternic decât heroina.

 

  • ”Am cerut măsuri concrete pentru combaterea consumului ilicit, deoarece mii de tineri europeni sunt victime ale comerțului ilegal cu acest drog care face ravagii în SUA. În State, zeci de mii de decese au loc anual din cauza acestei substanțe, dar fenomenul a pătruns și în UE. În secțiile de psihiatrie din România sunt deja tineri dependenți și este cunoscut faptul că majoritatea surselor de procurare a fentanilului au legătură cu China.

Exact acum un an, comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, avertiza că Europa trebuie să se pregătească pentru o creștere a cantității de fentanil de pe piață, și asta după o întâlnire cu secretarul de stat american Antony Blinken. “Ori este o problemă pe care o aveți, pe care nu știți că o aveți, ori este o problemă pe care o veți avea”, a spus Blinken.

O mică investigație pe care am făcut-o arată că pacienții europeni cumpără de pe piața neagră fentanil sub forme de spray nazal, picături oculare, pastile, bomboane, pudră, soluții injectabile, dar adesea este combinat cu heroină, cocaină, MDMA. Europol a indicat China drept cel mai mare producător și distribuitor de droguri sintetice, mai trebuie doar măsuri funcționale, pentru ca situația este tot mai gravă.

Au existat cazuri de furt de fentanil din spitale, farmacii, există se pare un comerț underground cu substanțe procurate din sistemul medical, ceea ce mi se pare de-a dreptul criminal.

Fără control mai strict, această substanță va face ravagii, pentru ca se ajunge la dependență și creșterea dozei, ceea ce duce pentru început la probleme respiratorii, existând un risc major de comă și deces. Pentru cei mai mulți, doza letală este de 2-3 mg. Trebuie făcut ceva, dar trebuie urgent!”, spune Rareș Bogdan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare