Ambasadorul Israelului în România, după atacul Iranului: Suntem hotărâți să ne protejăm viața, să ne apărăm națiunea și cetățenii

„Suntem hotărâți să ne protejăm viața, să ne apărăm națiunea și cetățenii”. Este mesajul transmis, marți seară, de Excelența Sa, Lion Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România, în studioul TVR Info, unde a fost invitat la emisiunea Prim Plan. Reacția vine în urma atacului masiv cu rachete balistice lansat de Iran asupra Israelului, ca răspuns la moartea liderilor Hezbollah şi Hamas.

E.S. Lion Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România: Israel a fost atacat grav de Iran. Au lansat aproape 200 de rachete balistice și au vrut să distrugă foarte multe vieți în Israel. Noi suntem hotărâți să ne protejăm viața, să ne apărăm națiunea și cetățenii. Avem tot sistemul de apărare activ, dar nu e destul. Trebuie să facem mai mult, pentru a garanta că nu ne vor mai ataca. Noi dorim să existăm ca națiune, pentru foarte mult timp de acum încolo. Vom demonstra că Israelul știe cum să se apere și să-i alunge pe dușmani în afara granițelor.

E.S. Lion Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România: Sistemul de apărare al Israelului e atât de sofisticat, încât știm exact unde va cădea o rachetă. Și știm să interceptăm în așa fel încât să nu afectăm populația civilă și nici să irosim muniția. Nu putem accepta ca aceste atacuri să se îndrepte asupra unor orașe sau gradinițe. Suntem cu totul determinați să facem absolut tot ce este necesar pentru a-i face să plătească prețul, pentru că au depășit toate liniile roșii.

Excelența Sa a mulțumit pentru mesajele de susținere din partea autorităților române.

E.S. Lion Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România: Doresc să mulțumesc Guvernului României pentru declarația pe care tocmai a făcut-o ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, în care vorbește de solidaritatea dintre România și Israel, de dreptul țării noastre de a-și apăra cetășeni și denunță în totalitate atacul iranian. Noi prețuim atitudinea prietenoasă și de sprijin din partea României. Încă de anul trecut, din 7 octombrie, România a fost alături de Israel. Premierul român, Marcel Ciolacu, a vizitat Israelul, s-a întâlnit cu cetățenii noștri. Este foarte important pentru noi.

 

Sursa: Stirile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare