Iohannis, de Ziua Mondială a Educaţiei: A te dedica formării de generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua mondială a Educaţiei şi a semnat decretele de decorare a mai multor instituţii de învăţământ din ţară, scrie Agerpres.

„De Ziua Mondială a Educaţiei pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidarea tinerilor noştri pe calea cunoaşterii şi a asumării valorilor pe care se construieşte o societate liberă, prosperă şi puternică. A te dedica formării unor întregi generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii. Să îi preţuim, aşadar, pe cei care deschid minţi şi formează caractere, fiind ei înşişi modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulţi ani tuturor celor care au ales cariera didactică”, a transmis Klaus Iohannis, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cu această ocazie, şeful statului a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituţii de învăţământ din ţară.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare