„Cine poate explica dedesubturile eliminării Dianei Soșoacă? Nu cred că exasperarea în fața aberației comportamentale a cucoanei a contat. Nici încălcarea legii nu a fost dovedită, în ciuda bîlciului permanent în văzul tuturor. Vom avea parte de zeci de ipoteze și de scenarii, care mai de care mai abracadabrante. Și tot nu vom avea explicația logică și corectă. În același timp, vom primi argumentele Curții Constituționale a României și vom vedea reacția publicului. Curtea Constituțională (cu majoritate PSD-istă) poate ieși cu cele mai sofisticate motivații. Tot nu poate încropi o explicație juridică demnă de statutul ei”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
Că nu mai era timp de un proces care să indice o încălcare sau o infracțiune în baza Legii 207/2004 nu era treaba Dianei Șoșoacă. Și nici a CCR. Dacă nu se putea derula un proces într-o procedură de urgență, nu se putea deloc pentru că nu mai avea rost.
Fosta ei surată, altă gură spartă în piața publică, uneori chiar înarmată cu o tigaie, Amalia Bellantoni vorbește de falsificarea semnăturilor. Nu a constatat-o nimeni, chiar dacă, într-o proporție uriașă, cred că este adevărată. Cum adevărată este și în cazul celor mai muli candidați și partide. Povestea cu cele 200.000 de semnături este doar o farsă cu iz democratic, un soi de susținerere butaforică pe care n-o poate verifica nimeni. Validarea candidaturilor este formală și vicioasă. Și una dintre portițele din lege pe care se pot strecura interesele unui grup pentru a arunca în aer o candidatură incomodă.
Ascensiunea Dianei Șoșoacă pe ruinele unui patriotism demolat de orientări externe și de agenții externi este o problemă mai complicată. Și care depășește cu mult cadrul legal. Este vorba de decăderea discursului și a comportamentului în politică, de rescrierea și abandonarea istoriei românești. Circoteca permanentă a Dianei Șoșoacă a fost precedată de circoteca lui George Simion, iar aceasta de isteriile USR-iste, premerse și ele de mahalagismele lui Traian Băsescu, de tărăboiul lui Vadim Tudor.
Legile și cutumele din România n-au putut stăvili revărsarea de zoaie, agresivități, vulgarități, idei șchioape, propuneri aberante și demagogie puturoasă. Iar alunecarea fost folosită de cei interesați și de cei vinovați de lucruri grave.
Putea fi oprită Diana Șoșoacă? Merita! Instrumente ale statului de drept ar fi existat. N-a încercat nimeni. Ba, partidele și sforarii lor s-au complăcut în a încerca să o folosească măcar în șifonarea adversarilor.
De ce merita Diana Șoșoacă să candideze? Un om sau o tendință se măsoară prin vot. Este baza democrației. Apoi și pentru că în multe din urletele sale deșănțate mai scapă cîte un adevăr. Asta și explică audiența și chiar o anumită susținere. Dacă alegerile ar arăta că stilul Șoșoacă face prozeliți peste un anume procent ar însemna că am avea dovada unei decăderi alarmante a modului de a fi al populației. Măcar pentru atît și ea merita lăsată să joace. Vedeam ce-i cu ea și ce-i cu noi. Lozincile ei cu Rusia, cu Ucraina, cu Europa, cu SUA ar fi adus populația în fața unei oglinzi, a unei foi de temperatură a Estului pentru anul 2024.
Cazul Șoșoacă este doar partea pitorească a unui adevărat „Dosar ROMÂNIA”.”, scrie Nistorescu.