ANCPI derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, în 2.026 de unități administrativ-teritoriale

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, în 2.026 de unități administrativ-teritoriale (UAT), cu o suprafață de peste 6,5 milioane de hectare. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și din fonduri europene nerambursabile.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 273 de UAT-uri, din totalul de 3.181 UAT-uri și în peste 27.946 de sectoare cadastrale. Dintre acestea, 147 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene.

Astfel, până la această dată, prin programele derulate, ANCPI a deschis peste 7,6 noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni, suprafața înregistrată fiind de 6.014.080,27 de hectare.

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 536 de localități, dintre care 499, cu o suprafață de peste 3,7 milioane de hectare, beneficiază de fonduri europene.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,92 milioane de hectare (82%).

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 hectare, din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Bugetul alocat a fost de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 – fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat. Proiectul a fost finanțat în cadrul Axei prioritare 11 din Programul Operațional Regional până la 31 decembrie 2023 și a fost etapizat, astfel încât, în perioada 2024-2027, ANCPI beneficiază de fonduri europene prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF).

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare