Diana Şoşoacă, în plenul Parlamentului European: „Vă rog să luați act că în România statul de drept nu mai există”

„Vreau să vă aduc la cunoștință un caz extrem care se întâmplă de trei zile în România. Sunt președinta Partidului S.O.S. România și conform sondajelor reale dețineam primul loc pentru președinția României care va avea loc pe 24 noiembrie”, a spus europarlamentarul Diana Şoşoacă, în plenul PE de la Strasbourg.

„Curtea Constituțională, pentru prima oară în istorie, mi-a anulat candidatura la președinția României nu pentru motive de constituționalitate, pentru că erau îndeplinite toate formele, ci pentru că am luptat împotriva vaccinării obligatorii, pentru că am luptat împotriva botniței din pandemie, pentru că am fost amendată de un polițist că am depășit viteza deși sunt în proces cu acel polițist, pentru că am făcut declarații politice în Parlamentul României ca Senator, încălcându-se art. 72 din Constituție și art. 9 si 10 CEDO prin care declarațiile politice ale unui parlamentare au imunitate, nu putem să fim condamnați pentru așa ceva.

Nu am fost judecată, nu am fost citată, nu am avut dreptul la apărare și am fost judecată pe articole din ziar. Vă rog să luați act că în România statul de drept nu mai există”, a spus Şoşoacă, conform unei postări pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare