Fostul lider PNL Valeriu Stoica a vorbit la Digi24 despre ruperea coaliției și este de părere că PNL trebuie să iasă de la guvernare. „Este singurul gest politic prin care PNL se poate delimita în mod clar, tranșant de PSD,” a declarat Stoica.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, pentru Digi24 că își va da depune mandatul dacă liberalii rup coaliția de guvernare. Declarația acestuia vine după ce Nicolae Ciucă a anunțat, luni seară, că alianța cu PSD „se oprește aici” și că reprezentanții PNL rămân în guvern „doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”.
În această situație, ideea stabilității guvernamentale în acest moment nu mai este în pericol, pentru că, așa cum spuneam, și dacă își dă demisia domnul Ciolacu, și dacă ar fi admisă o moțiune de cenzură, și dacă ies liberalii de la guvernare, acest guvern Ciolacu își va continua treaba până la alegerile următoare și până la formarea noului guvern, ca urmare, chestiunea stabilității nu mai este în momentul de față pe masă. Este o chestiune care nu mare relevanță. În schimb, pentru PNL, ieșirea din situația în care se află este imperios necesară, pentru că pe de o parte, repet, PSD este într-o alianță de fapt cu AUR pentru că așa cum s-a speculat în ultimul timp și deși nu cred în speculații până la urmă, chiar dacă ele sunt nereale, când o situație de fapt se petrece conform unor speculații, atunci situația cea de fapt devine foarte importantă chiar dacă speculațiile n-ar fi avut temei înainte. Care au fost speculațiile care s-au făcut de câteva săptămâni? Se spune că interesul pe care îl are PSD este ca propriul candidat să intre în turul doi cu un alt candidat care ar putea fi învins și singurul candidat care sigur va putea fi învins de candidatul PSD este candidatul AUR. Aceste discuții s-au făcut de câteva săptămâni și au circulat tot felul de metode prin care ar putea fi realizată această finală.
Ce este important este că după decizia Curții Constituționale, fără a comenta și fără a contesta această decizie, este limpede că șansele lui Simion de a intra în turul doi au crescut într-un mod exponențial. Acesta este faptul politic și atunci, dacă această alianță de fapt între PSD și AUR funcționează, nu mai are nicio logică politică să rămână PNL la guvernare, pentru că altfel, în această situație va fi o confuzie la nivelul propriului electorat pentru că nu se va ști dacă discursul pe care îl are acum PNL anti-PSD este un discurs valid sau dacă este un discurs de complezență. Singurul mod de a legitima discursul anti PSD, în momentul de față, este ieșirea de la guvernare.