Un tren care transporta europarlamentari din Strasbourg la Bruxelles a fost evacuat după o explozie

O explozie a avut loc joi după-amiază în locomotiva unui tren cu care mai mulţi eurodeputaţi urmau să se deplaseze de la Strasbourg la Bruxelles, a anunţat presa locală şi eurodeputaţi.

Eurodeputatul belgian Emmanuel Foulon a anunţat într-o postare pe X că a avut loc o explozie în trenul cu care mai mulţi eurodeputaţi şi personal al PE se deplasau de la Strasbourg la Bruxelles.

El a mai precizat că nu se cunoaşte natura exploziei şi că pasagerilor li s-a cerut să se refugieze în tunelul care duce la diferitele linii.

„Gara este paralizată, pompierii au fost chemaţi de urgenţă”, mai scrie el.

Oamenii au fort evacuați imediat. Li s-a transmis să iasă de urgență, să nu ia nimic cu ei, să lase bagajele la interior. Printre pasageri se afla și vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță.

Un asistent parlamentar, Pelle Geertsen, a confirmat infomaţia pe X. „Mulţi pompieri se află la gara din Strasbourg, dar se ştiu puţine lucruri. A avut loc o evacuare haotică, iar oamenilor li s-a spus să-şi lase bagajele la bord după ce cei mai mulţi dintre ei plecaseră deja cu ele”, a postat el.

Eurodeputatul Maria Grapini a declarat pentru presa română că este în contact cu unul dintre asistenţii ei care se afla în tren la momentul exploziei şi că pasagerii au fost evacuaţi.

Compania de căi ferate Ter Grand Est a postat pe X că „circulaţia este perturbată la plecarea şi la sosirea din Strasbourg din cauza unei degajări de fum la un tren”.

„Sfârşitul perturbărilor este estimat în jurul orei locale 18.00”, a mai postat compania.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare