Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vizită la Spitalul de Copii „Sf. Maria” de la Iași

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vizitat, luni, Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria”, însoţit fiind de preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, şi deputatul Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi.

„Mă bucur să revin aici, la spitalul pediatric, pentru că am fost atunci când eram prim-ministru. Am văzut şi lucrările când erau în curs de derulare pentru UPU. Este un demers cât se poate de important şi răspunde tuturor cetăţenilor din zona Moldovei. Din ce am înţeles, este singura unitate de urgenţă pentru copii din Moldovei. Am înţeles că de aici până la Bucureşti nu mai este altă Unitate de Primire a Urgenţelor. Faptul că reuşesc să dezvolte, nu doar să modernizeze UPU, şi să-i dea dimensiunea şi capacitatea necesară tratării unui număr cât mai mare de copii este benefic pentru noi toţi”, a spus Nicolae Ciucă.

Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi urmează să funcţioneze într-o clădire nouă, de peste 2.357 de metri pătraţi, cu demisol, parter şi etaj, pe terasa căreia va fi amenajat şi un heliport.

Astfel, capacitatea din clădirea construită lângă vechea construcţie a fost extinsă de la cinci la 34 de paturi, din care patru paturi pentru resuscitare cardiorespiratorie, 16 paturi pentru tratament imediat, două paturi pentru izolare pacienţi contagioşi, 13 paturi pentru supraveghere pentru maxim 24 ore.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare