Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 octombrie.
Sfântul Lucian provenea dintr-o familie bogată din Samosata, Siria. A rămas orfan de la vârsta de 12 ani şi din copilărie a ales viaţa strâmtă şi aspră a celor care se mângâiau întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu.
Se obişnuise din tinereţe să nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu mânca nimic, iar hrana lui era numai pâine şi apă. Printr-o viaţă ca aceasta ajungând la adâncul înţelepciunii s-a învrednicit de rânduială preoţească şi a fost hirotonit în Antiohia, unde a înfiinţat o şcoală catehetică renumită.
Printre cei care i-au frecventat cursurile a fost şi Sfântul Ioan Gură de Aur. O mare realizare a Sfântului Lucian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).
Sfântul Lucian a suferit moarte martirică în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia.
„Preamărindu-se el cu bunătăţile sale pretutindeni, a aflat de dânsul necredinciosul împărat Maximian, numit şi Galerie, care în acea vreme, aflându-se în ţările Răsăritului, voia să dezrădăcineze şi să piardă sfânta credinţă. Mai ales pe acei învăţători creştini, înţelepţi şi renumiţi îi chinuia şi îi ucidea, cum de curând îl ucisese pe Sfântul Antim al Nicomidiei şi pe Sfântul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul că de va surpa pe stâlpii bisericeşti, cu înlesnire va cădea şi Biserica lui Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)
Atât de greu şi de cumplit erau chinuiţi creştinii, încât, adus în Nicomidia, Sfântul Lucian a descoperit că mulţi dintre ei se ascundeau şi voiau să se lepede de creştinism. Pe toţi aceştia i-a sfătuit cu puternicul său cuvânt şi i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide.
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena”. (Matei 10; 28)
Când era în Capadocia, văzându-i pe ostaşi lepădându-se de Hristos de frica judecătorilor, le-a spus: „O! ce ruşine pentru voi, căci fiind ostaşi sănătatea voastră o puneţi întotdeauna pentru împăratul cel pământesc şi vremelnic, chiar sufletele voastre le puneţi pentru dânsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc şi vrednic, n-aţi voit să staţi neclintiţi, nu numai că v-aţi cruţat, ci v-aţi şi lepădat de El. (…) Pentru deşartă slavă şi cinste v-aţi dat într-atât pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Şi-a dat Sângele Său pentru noi şi a gătit bunătăţile cele negrăite robilor Săi, n-aţi voit să răbdaţi puţin şi să împărăţiţi în veci cu El. Ruşinaţi-vă de pruncii cei mici şi de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sunt mai viteze decât ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbăteşte pentru Domnul lor şi s-au făcut ca bărbaţii, iar voi, temându-vă de chinuri, v-aţi făcut femei şi prunci mici. Ce se va întâmpla cu voi când vă va chema Hristos la judecata Sa?” (Vieţile Sfinţilor).
Iar soldaţii, auzind acestea, s-au întors la Hristos şi au mers la chinuri, mărturisind cu inima şi cu gura numele cel întru totul sfânt al lui Iisus Hristos. Au fost atunci ucişi pentru Hristos până la patruzeci de militari.
Sfântul Lucian a fost legat în lanţuri, bătut cu pietre ascuţite şi a fost chinuit mult cu foamea şi cu setea; „printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuţite, pe care a zăcut patruzeci de zile”. (Vieţile Sfinţilor)
În temniţă, pe pieptul său a fost săvârşită dumnezeiasca Liturghie, după rânduială, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei şi toţi, ucenicii şi credincioşii care erau acolo, s-au împărtăşit cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine.
„Dimineaţă a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Şi când au intrat slujitorii pe uşile temniţei, Sfântul Lucian, văzându-i, a strigat de trei ori: ‘Sunt creştin’. Şi cu aceste cuvinte şi-a dat duhul în mâinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său”, scrie Agerpres.
