Paul Stănescu, secretar general al PSD: Pentru PSD, creșterea veniturilor românilor înseamnă grija de a guverna fără să ne pierdem capul într-o competiție electorală

Paul Stănescu, secretar general al PSD, afirmă că pentru PSD, creșterea veniturilor românilor înseamnă grija de a guverna fără să ne pierdem capul într-o competiție electorală.
”Și nu e puțin lucru. Pentru că vedem ce se întâmplă cu alții. Sunt afectați serios de miza uriașă a alegerilor prezidențiale și parlamentare și și-au pierdut busola.
Noi înțelegem că pentru mulți români viața nu este ușoară. Iar când vorbim de creșterea salariilor, nu ne referim doar la imagini frumos colorate, ci la un venit mai mare care să acopere nevoile de zi cu zi ale fiecărei familii. Ne asigurăm că munca românilor este respectată și că veniturile cresc constant, așa cum ne-am propus.
Unii vor spune că iar creștem salariul minim de la 1 ianuarie 2025 la 4050 lei pentru voturi. Doar că această prostie este doar retorică electorală, pentru că românii știu că PSD a crescut constant și salariul minim și pensiile de când este la guvernare.
Când alții aleg dezbinarea, haosul sau amenință cu instabilitatea, noi alegem ceea ce contează cu adevărat: binele oamenilor. Acesta este motivul pentru care PSD a rămas cel mai mare și puternic partid din România. Noi nu fugim de responsabilitatea guvernării. Am demonstrat că putem oferi stabilitate și creștere economică, chiar și atunci când părea imposibil”, spune Paul Stănescu, secretar general al PSD.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare