Energie pentru Ucraina, prioritate a României

„România va continua să livreze energie Ucrainei și va investi pentru mărirea capacităților de interconexiune cu această țară, a anunțat Ministerul Energiei, prin consilierul pentru relații internaționale al lui Sebastian Burduja, la un eveniment oficial. Și asta în timp ce, cu doar două zile în urmă, ministrul Energiei anunța că România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale sărăciei energetice dintre statele Uniunii Europene, consumul pe cap de locuitor fiind mai mic chiar decât cele din Ucraina și Republica Moldova”, scrie national.ro.

„Prioritatea Ministerului Energiei din România este de a sprijini în continuare Ucraina și de a majora capacitățile de interconexiune cu această țară. Capacitatea de export către Ucraina este acum de 1,7 GW, însă ministerul a anunțat că o va crește a 2 GW.

”Ucraina are nevoie de ajutor de urgenţă pe termen scurt şi ajutor pe termen lung pentru reconstruirea unui sistem energetic mai rezilient. Când vorbim despre reconstrucţia Ucrainei, nu vorbim numai despre sistemul energetic, să îl facem aşa cum a fost înainte de avariere, ci să-l facem mai bine. România va continua să ofere resurse energetice de urgenţă Ucrainei, dar avem o problemă de capacitate şi interconectivitate cu Ucraina, pentru că Europa, prin reţeaua sa de operatori energetici, are o capacitate de export către Ucraina de 1,7 GW, însă ne gândim să o sporim la 2 GW. Trebuie găsite soluţii mult mai rapid”, a declarat Adrian Bazavan, consilier pentru relaţii internaţionale al ministrului Energiei, la forumul ”Rebuilding Ukraine”, organizat de Camera de Comerţ Bilaterală România – Ucraina.

 

Acesta a arătat că este datoria morală a României de a sprijini Ucraina, dar și o datorie pragmatică, din punct de vedere al securităţii naţionale. ”Ştim că se apropie iarna şi această veste este importantă, mai ales atunci când vorbim despre infrastructură energetică, iar Ucraina are deficit de energie pentru că Rusia a afectat peste jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei, atât producţie, cât şi distribuţie”, a spus Adrian Bazavan.

Pentru că, pe 31 decembrie 2024, contractul de transport de gaz între Rusia şi Ucraina va expira şi nu va mai fi reînnoit, România și Republica Moldova trebuie să găsească soluții pentru a furniza gaz Ucrainei prin gazoductul transbalcanic care duce gaz de la terminalele de GNL din Qatar şi din Europa de vest, a anunțat reprezentantul Ministerului Energiei.

”Trebuie să depunem eforturi, astfel încât nici Ucraina şi nici Republica Moldova să nu facă frigul la iarnă. Trebuie să rămânem optimişti cu privire la viitor şi să acţionăm foarte rapid, deoarece se apropie iarna. Vorbim de gaz, vorbim de energie electrică, vorbim de energie termică şi, pe măsură ce se apropie iarna, aceste nevoi ale Ucrainei cresc. 11 milioane de oameni din Ucraina s-ar putea să ajungă să fie strămutaţi din cauza iernii geroase, nu din cauza războiului”, a mai precizat Adrian Bazavan, consilierul ministrului Energiei.

În timp ce livrarea de energie către Ucraina este o prioritate pentru România, însuși ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declara, recent, că avem cele mai ridicate niveluri ale sărăciei energetice dintre statele Uniunii Europene.

”Faptul că avem cel mai mic consum de energie pe cap de locuitor din Europa, mai mic decât Ucraina sau Republica Moldova, spune multe. Aproximativ o treime dintre gospodăriile din România sunt afectate, în diferite grade, de fenomenul sărăciei energetice. România nu trebuie să lase pe nimeni în urmă. Suntem obligaţi să utilizăm şi soluţii pe termen scurt pentru cei mai vulnerabili – aşa cum sunt deciziile de plafonare a preţurilor – alături de strategii pe termen mediu şi lung, inclusiv pentru creşterea eficienţei energetice a locuinţelor”, a aspus Sebastian Burduja, ministrul Energiei”, scrie national.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare