După ce i-a analizat pe favoriţi, PRM a decis pe cine va susţine la prezidenţiale

Victor Teodor Iovici, liderul Partidului România Mare (PRM) a declarat că în urma analizei listei candidaţilor la alegerile Prezidenţiale din acest an, partidul a hotărât în unanimitate să susţină candidatura la alegerile prezidenţiale a lui Mircea Geoană. Acesta a mai precizat că fostul Secretar General Adjunct NATO, Mircea Geoană, a deţinut o funcţie ce depăşeşte reprezentativitatea unui preşedinte de ţară şi are o experienţă diplomatică incontestabilă, fiind o personalitate demnă de o astfel de funcţie, scrie replicaonline.ro.

„Consiliul Seniorilor Alianţei Naţionale România Mare a analizat lista candidaţilor la alegerile Prezidenţiale din acest an şi a convenit următoarele:

1. România are nevoie de un preşedinte, un bun patriot, cu experienţă diplomatică care să poată face faţă situaţiei geopolitice şi strategice în care se află România.

2. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu cu toate că vine din rândurile TSD încă nu are susţinere şi nici capacitate diplomatică pentru asemenea funcţie.

3. Preşedintele PNL Nicolae Ciucă este un bun executant şi un bun patriot dar nu are capacitatea politică şi diplomatică pentru o asemenea responsabilitate.

4. Preşedintele AUR George Simion nu are maturitatea politică şi nici experienţă diplomatică pentru a reprezenta România din această funcţie.

5. Preşedintele USR Elena Lasconi are calităţi carismatice dar este departe de a fi un om politic de nivel naţional.

6. Fostul Secretar General Adjunct NATO, Mircea Geoană, funcţie ce depăşeşte reprezentativitatea unui preşedinte de ţară şi cu o experienţă diplomatică incontestabilă. O personalitate demnă de o astfel de funcţie.

7. România are acum şansa de a alege candidatul cel mai bun pentru funcţia de Preşedinte al României

8. România nu trebuie să ajungă în situaţia de a alege răul cel mai mic.

9. România are acum ocazie de a alege la alegerile prezidenţiale un Preşedinte care a reprezentat România cu cinste şi demnitate în forul de conducere în cadrul celei mai mari alianţe militare din lume, NATO.

10. Consiliul Seniorilor Alianţei Naţionale România Mare a hotărât în unanimitate să susţină necondiţionat candidatura la alegerile prezidenţiale a lui Mircea Geoană“, a transmis liderul PRM, într-un comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare