Nicolae Ciucă: Este o „strategie greşită” pe care Marcel Ciolacu şi PSD şi-au asumat-o atunci când au considerat că doar cu George Simion în turul doi

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la Preşedinţie, a declarat, marţi, că este o „strategie greşită” pe care Marcel Ciolacu şi PSD şi-au asumat-o atunci când au considerat că doar cu George Simion în turul doi pot să câştige alegerile prezidenţiale, menţionând că liderul social-democrat a avut o acţiune de susţinere a propriului său interes.

„Ne uităm la ceea ce s-a întâmplat cu decizia CCR şi la toate aceste date legate de dorinţa prin care Partidul Social Democrat, Marcel Ciolacu consideră că poate să învingă în turul doi şi există o singură opţiune – aceea de a intra cu George Simion. Ca atare, pornind de la decizia CCR – şi am văzut că a existat astăzi o decizie a Tribunalului prin care Diana Şoşoacă a fost validată candidat la Senat – asta înseamnă că, din toate punctele tehnice de vedere privind candidatura unui cetăţean român, nu este corect ca el să fi fost exclus de la masa verde pentru a candida la Preşedinţia României în favoarea unui candidat care se înscrie pe aceeaşi linie de electorat şi atunci am spus foarte clar că, din păcate, este o strategie greşită, o linie pe care Marcel Ciolacu şi Partidul Social Democrat şi-au asumat-o atunci când au considerat că doar cu George Simion în turul doi poate să câştige alegerile prezidenţiale”, a afirmat Ciucă, la România TV.

Întrebat de unde are suspiciunea că Marcel Ciolacu ar face jocurile Federaţiei Ruse, liderul PNL a explicat că au fost „nenumărate poziţionări ale lui George Simion pe linia de retorică a Rusiei”.

„Şi eu cred că, în momentul de faţă, putem să recunoaştem toate aceste chestiuni şi nu este deloc lipsit de relevanţă să vedem că, dacă Marcel Ciolacu îşi doreşte să intre în turul doi cu un promotor al retoricii Rusiei (…) pentru că cel care intră în turul doi asigură o revigorare şi un optimism al electoratului astfel încât putem să vorbim de un AUR consistent în Parlamentul României. Cum credeţi că va fi cu o linie de mesaj a purtătorului de cuvânt al mesajului de la Moscova în Parlamentul României? Eu, în momentul de faţă, cred că este absolut normal să avem această discuţie cât se poate de tranşant şi să vedem care sunt toate efectele şi consecinţele”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă a avut Marcel Ciolacu vreo acţiune de susţinere a intereselor Federaţiei Ruse, Ciucă a răspuns: „Marcel Ciolacu a avut o acţiune de susţinere a propriului său interes, pe care o putem cu toţii înţelege”.

„Am spus în felul următor: dorinţa lui Marcel Ciolacu de a intra cu George Simion în turul 2 este şi dorinţa Rusiei pentru că intrarea lui George Simion în turul doi înseamnă un AUR mai puternic”, a adăugat liderul liberal.

Întrebat în legătură cu ”planul secret” invocat de deputatul PNL Alexandru Muraru potrivit căruia PSD şi-ar fi mandatat oameni în fiecare secţie de votare să îi dea sufragiile lui Simion astfel încât să-l ducă şi cu sprijinul PSD în turul doi, Ciucă a replicat: „Este chiar mai mult decât atât. Domnul Muraru a vorbit de 10-20 de voturi, eu cred că este vorba de mai mult decât atât”.

„Şi chiar dacă nu este vorba de o abordare ilegală, pentru că până la urmă fiecare are dreptul să voteze, dar este vorba de o acţiune împotriva democraţiei şi împotriva moralităţii”, consideră liderul PNL.

Preşedintele PNL a reiterat că liberalii vor rămâne la guvernare până la alegeri, precizând că în continuare nu vorbeşte cu Marcel Ciolacu.

Întrebat în legătură cu faptul că Marcel Ciolacu a făcut trimitere, într-o emisiune tv, la un banc despre Nicolae Ceauşescu, în momentul în care a vorbit despre lipsa de comunicare dintre liderii coaliţiei aflate la guvernare, Ciucă a replicat: „Păi vedeţi că n-a uitat? Tot la Ceauşescu se întoarce, tot la Partidul Comunist”.

El a adăugat că Marcel Ciolacu nu l-a sunat. „Şi chiar dacă m-ar fi sunat nu i-aş fi răspuns pentru că, ştiţi cum se spune, la un telefon distanţă lucrurile nu înseamnă că se rezolvă”.

„În guvernare problemele se rezolvă prin soluţii, nu prin tastatură”, a mai spus Ciucă, menţionând că toată comunicarea se face prin secretarii generali ai celor două partide.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare