Procesul de furnizare a agentului termic pentru încălzire a început conform graficului, însă având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi faptul că există încă asociaţii de proprietari/locatari care nu au deschis circuitul de încălzire, furnizarea agentului termic se resimte gradual, au anunţat reprezentanţii Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB).
Potrivit unui comunicat de presă al CMTEB transmis miercuri, pentru a asigura o distribuţie optimă a căldurii în întreaga reţea, compania a demarat imediat după îndeplinirea condiţiilor legale de furnizare a încălzirii pentru sezonul de iarnă a o serie de măsuri, printre care pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic. Luni s-a solicitat dublarea debitului şi a sarcinii termice pentru cele două centrale ELCEN aflate în funcţiune.
Începând de marţi s-a solicitat pornirea CTE Progresu, iar miercuri s-a solicitat pornirea CTE Grozăveşti, pentru joi.
Pentru a optimiza distribuţia căldurii în sistem vor fi efectuate manevre de echilibrare hidraulică. În această perioadă este posibil ca unele zone, în special Sectoarele 4 şi 5, să funcţioneze deficitar până când centralele vor intra în regim de funcţionare şi agentul termic va fi distribuit şi la cel mai îndepărtat punct termic.
În prezent, nu există probleme tehnice majore în sistemul de termoficare. Echipele CMTEB vor acorda asistenţă asociaţiilor de proprietari/locatari care doresc să deschidă circuitul de încălzire pentru a beneficia de confort termic. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la cel gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.
Sursa: Știrile TVR